Majorarea pensiilor de la 1 septembrie, după recalculare, deja pune presiune pe bugetul de stat.Și salariul minim pe economie urmează să fie majorat de la 1 iulie la 3.700 de lei brut. Însă tot
Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
Cererea de plata numărul patru din PNRR include atât reforma pensiilor generale, cât și reforma salarizării unice, dar și reforma impozitelor și taxelor. Potrivit ministrului Finanțelor,
Schimbările referitoare la CASS-ul datorat pentru veniturile independente, introduse prin Legea 296/2023, se vor aplica începând cu veniturile aferente anului 2024, deși efectele se vor vedea
Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a anuntat duminica seara ca pana la finalul lunii iulie se va stabili plafonul de la care se va pleca cu impozitarea pensiilor speciale, dar si cu cat
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Romania ar trebui sa se gandeasca la impozitarea muncii, dar problemele cele mai mari le avem la CAS, cu o cota foarte mare aplicata la salarii in timp ce pentru alte venituri se face impozitare la
Termenul limita pentru depunerea ''Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice'' este 16 iulie 2018, a anuntat, vineri, Agentia Nationala de
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat ca exista posibilitatea ca introducerea impozitului pe gospodarie si noua modalitate de calcul a darilor catre stat sa fie amanate cu un an, daca nu va
Guvernul a ajuns la un acord cu FMI si CE pentru ca deficitul bugetar pe care va fi construit proiectul de buget pe anul viitor sa creasca de la 1,4% la 1,83% pe cash, incluzand o alocare de 0,4%
Romania poate deveni mai competitiva din punct de vedere fiscal si nu ar mai fi necesara cresterea de taxe daca s-ar colecta in plus macar jumatate din sumele care reprezinta evaziune fiscala,
Boardul executiv al Fondului Monetar International (FMI) va discuta in sedinta din 27 septembrie solicitarea Romaniei de incheiere a unui nou acord de tip stand-by, potrivit calendarului publicat pe
Consiliul Investorilor Straini (CIS) sustine ca ar trebui sa se adopte o lege a holdingurilor, in conformitate cu legislatia altor state din ECE, pentru a incuraja grupurile de companii sa se
In jurul enuntului "Taxe mai mici, salarii mai mari", laitmotiv al oricarui program de guvernare lansat in prag de alegeri, sunt construite si ofertele electorale ale principalelor forte politice
Studiul "Contributia IMM-urilor la cresterea economica", elaborat sub egida Comisiei Nationale de Prognoza, in cadrul unui program cu finantare de la Comisia Europeana, nu e putea sa releve altceva
Taxa de solidaritate de care a discutat premierul Victor Ponta ar putea sa nu fie constitutionala, din cauza aplicarii diferentiate intre salariatii bugetari si cei din mediul privat, sustin
Prim-ministrul Mihai Razvan Ungureanu a invitat Comisia Europeana si FMI la Bucuresti, la scurt timp de la ultima vizita. O renegociere a acordului este putin probabila, dar nu imposibila. Iata ce ar
Proiectul bugetului de stat pentru anul viitor intra in dezbatere in Parlament. Bugetul prevede majorari de fonduri pentru secretariatele ministerelor si pentru serviciile secrete, dar nu si la
Presedintele Traian Basescu le-a adresat patronatelor o invitatie, mai in gluma, mai in serios, sa mareasca de 5 ori salariile, pentru ca in felul acesta ar creste si veniturile la bugetul de stat.
"Dupa ce am intrat in UE, ne-am dat seama ca noi de fapt suntem complementari si nu competitivi si am observat ca e mai greu sa fii sarac inauntru decat sa fii sarac afara. Daca esti sarac afara te
Presedintele Traian Basescu a declarat joi, in cadrul emisiunii "Editii speciale" de la TVR, ca, in urma summitului de la Bruxelles nu s-a gasit solutionarea crizei, ci doar s-a depasit un moment
Mai mult de 77% dintre romani considera ca actualul guvern nu va reusi sa scoata tara din criza, in timp ce 67% spun ca Romania va iesi din recesiune peste trei ani sau chiar mai mult, releva un
Presedintele Traian Basescu a prezentat joi contextul european in care Romania, cu o scazuta productivitatea a muncii pe piata UE, trebuie sa-si creasca atractivitatea pentru investitorii straini,
"Potrivit raportului Curtii de Conturi, anual 10 miliarde de euro sunt cheltuite ilegal de companiile si institutiile de stat. Companiile de stat reprezinta vehicolul pentru actul de coruptie", a
Reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 10%, adoptata de Senat, reprezinta o masura care nu poate fi aplicata in prezent si nu va fi aprobata de catre Camera Deputatilor, care este camera
Senatorii au adoptat, marti, cu 45 de voturi "pentru", 31 de voturi "impotriva" si 8 abtineri, un proiect de lege initiat de parlamentari PDL, prin care cota unica de impozitare este diminuata de la
Vicepresedintele BCR, Oana Petrescu, a declarat ca masura de reducere a impozitului pe venit de la 16% la 10% nu va fi suficienta pentru a oferi mai multa incredere oamenilor sa se imprumute si ca
FMI anticipeaza ca autoritatile romane vor lua masuri astfel incat reducerea a cotei unice la 10% sa nu fie promulgata, in contextul in care Guvernul si-a reiterat angajamentul puternic fata de