România a avut în 2023 al treilea cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, prin raportarea discrepanței dintre veniturile și chetuielile bugetare la produsul intern brut (PIB) din
Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023, iar România se numără printre ţările membre cu cel mai
Estimarile Comisiei Europene indica un deficit de peste 6,5% din PIB pentru Romania, in vreme ce Consiliul Fiscal considera ca acesta va fi in jur de 6,4% din PIB, daca nu se va recurge din nou la o
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra
România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
În 2022, piața de jocuri de noroc din țara noastră era considerată ca având cea mai mare rată de creștere din Europa de Est, mai ales în contextul în care, în România, numărul sălilor
Ministrul Finanţelor din Bulgaria, Assen Vassilev, a declarat recent că procesul de aderare la zona euro a ţării vecine continuă, dar data exactă a aderării ar putea fi amânată cu până la
Tabloul de Bord al Procedurii de Dezechilibru Macroeconomic, publicat anual de Eurostat, este format din 14 indicatori relevanți pentru detectarea timpurie a dezechilibrelor macroeconomice existente
Premierul Florin Citu a transmis miercuri, 10 februarie, dupa sedinta de Guvern, ca studentii vor beneficia de o reducere de 50% pentru calatoriile pe calea ferata.
Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania a continuat sa creasca in luna aprilie 2020 si a ajuns la 4,83%, potrivit datelor publicate de Eurostat. Acest indicator este critic pentru platile de
Deficitul guvernamental a crescut atat in zona euro cat si in Uniunea Europeana in 2019, comparativ cu 2018, insa doar doua state membre au avut deficite egale sau mai mari de 3% din PIB: Franta (3%
Un singur stat membru al Uniunii Europene - Cipru - a avut anul trecut un deficit guvernamental (calculat pe baza metodologiei ESA 2010, sistemul conturilor europene - n.r.) mai mare de 3% din PIB,
Deficitul bugetar al Italiei va scadea la 2,04% din PIB anul acesta, ceea ce inseamna ca tara respecta regulile financiare ale UE, a afirmat marti premierul Giuseppe Conte, transmite Reuters.
Un singur stat membru al Uniunii Europene - Cipru - a avut anul trecut un deficit guvernamental (calculat pe baza metodologiei ESA 2010, sistemul conturilor europene - n.r.) mai mare de 3% din PIB,
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Pilonul II de pensii din Romania reprezinta o piata extrem de competitiva, concurentiala, cu randamente investitionale foarte bune, cu costuri administrative si comisioane foarte reduse, iar o
Trezoreria Italiei a comunicat luni Comisiei Europene ca isi mentine nemodificate planurile bugetare dar a promis ca va respecta cu strictete obiectivele pe care si le-a fixat, fara a majora mai mult
Romania a fost anul trecut tara din UE cu cele mai mici venituri publice raportate la PIB (30,5%), cu exceptia Irlandei (care a fost intr-o situatie speciala prin supraevaluarea PIB).
Doua state membre ale Uniunii Europene - Spania si Portugalia - au avut anul trecut un deficit guvernamental (calculat pe baza metodologiei ESA, sistemul conturilor europene - n.r.) egal sau mai mare
Romania are doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeana, dupa Marea Britanie, iar dupa iesirea acesteia din UE va avea cel mai mare deficit raportat la PIB, urmand sa fie cel mai
Fie ca ne mira sau nu, Romania nu a invatat din greselile facute in perioada de boom, 2007-2008, din cauza carora criza economica ne-a lovit din plin in 2009.
Romania a inregistrat un deficit bugetar de 4,1% din Produsul Intern Brut (PIB), date ajustate sezonier, in trimestrul al doilea al acestui an, cel mai mare din Uniunea Europeana (UE), potrivit
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai
Preturile alimentelor din Romania sunt corelate cu cele din zona euro, iar aceasta corelare a fost favorizata in acest an de excesul de cerere interna, a declarat, joi, viceguvernatorul BNR Liviu
Opt state europene sunt in pericol de a depsi pragul limita al deficitului bugetar de 3%, cifra fiind mai mare decat in anii trecuti, cand doar cinci, sase tari membre UE erau in aceasta situatie.
5 state membre UE vor rata cu siguranta tinta de deficit bugetar de 3% stabilita in cadrul acordului comun din blocul comunitar. Alte trei state sunt vazute de catre economisti ca mergand la limita
Schimbul de replici acide dintre Varsovia si Bruxelles a aruncat intr-un con de umbra perspectivele economice ale Poloniei, iar Romania ar trebui sa profite cat mai mult de pe urma acestei situatii.
In calculele privind respectarea tintelor de deficit bugetar, unele state ale Uniunii Europene ar putea beneficia de excluderea cheltuielilor provocate de valul de imigranti, au confirmat luni
Votul de la sfarsitul saptamanii trecute din provincia spaniola Catalonia deschide poarta spre declararea independentei regiunii, prin victoria la limita obtinuta de liderii gruparilor separatiste.