Pachetul de măsuri fiscale este o veste foarte proastă pentru investitori şi vedem o scădere drastică a încrederii într-o perioadă foarte scurtă de doar câteva luni, susţine Daniel Anghel,
Cresterea inflatiei, deprecierea leului si accentuarea blocajului financiar reprezinta principalele temeri ale investitorilor in toamna acestui an. Instabilitatea politica a revenit in prim-plan,
Aproximativ 1,7 miliarde de euro poate reprezenta valoarea profitului companiilor cu capital strain in 2018 ce ar putea fi injectat in economie in 2019, insa decizia depinde de predictibilitatea
In pofida unui mediu geopolitic tot mai complex, apetitul pentru fuziuni si achizitii (M&A) de la nivel global inregistreaza un record al ultimilor 10 ani, potrivit celei de-a 20-a editii a
Antreprenorii romani vor cauta, in acest an, solutii de iesire din afacerile mature pe care le-au dezvoltat, in timp ce investitorii strategici la nivel regional si local vor continua sa extinda
Mediul de afaceri isi doreste stabilitate si acorda o incredere majora Romaniei. Un exemplu este DHL, cel mai important jucator al pietei de curierat express international, care continua sa vada in
Sectorul IT&software romanesc tinde sa devina ringul marilor jucatori internationali, in conditiile in care tot mai multe startup-uri romanesti, intreprinderi mici si mijlocii, se confrunta cu
Premierul Sorin Grindeanu a dat asigurari, vineri, ca actuala criza politica va fi rezolvata saptamana viitoare, "constitutional si respectand toate legile", subliniind totodata ca investitorii
Dupa ce mai mult de jumatate de milion de oameni au protestat duminica seara pe strazile din Romania, presa externa trage un semnal de alarma in ce priveste o alta mare problema pentru tara noastra,
Cand vorbesti despre tinerii antreprenori, Bogdan Hossu este unul dintre numele de referinta ai mediului de business din Romania. A intrat in lumea afacerilor la 17 ani, iar, in prezent, la 30 de ani
2016 ar putea fi anul in care economia romaneasca, sustinuta de cresterea consumului, ar putea inregistra cele mai bune performante de dupa 2009, insa perspectivele pozitive sunt conditionate de
Norvegia isi pierde farmecul de tara sigura pentru mediul de afaceri, dupa ce mari investitori internationali au acuzat guvernul de la Oslo ca le-a diminuat drastic profitul unei afaceri derulate cu
Investitorii TRW Automotive pot avea incredere in Romania si in economia tarii noastre, care devine din ce in ce mai performanta, a declarat presedintele Traian Basescu la ceremonia de inaugurare a
Esecul privatizarii CFR Marfa va atarna greu la imaginea Romaniei in fata investitorilor straini, sustin analistii financiari. "Nu reusim sa dam un semnal de seriozitate si coerenta" si "confirmam
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anuntat, joi seara, la Suceava, ca la sfarsitul lunii martie va incepe discutiile privind strategia de reindustrializare care ar putea fi finalizata in
Multe lacrimi puse in carca instabilitatii politice, care a caracterizat o buna parte a anului 2012, au fost lasate sa cada pe altarul economiei. Printre acestea, la loc de frunte, cele provocate de
Probabilitatea ca reactoarele nucleare 3 si 4 ale centralei din Cernavoda sa fie construite cu companii asiatice este "foarte mare", potrivit secretarului de stat in Ministerul Economiei Rodin Traicu.
Obiectivul prioritar al ministerului Economiei este de a scoate, pana la sfarsitul anului, "decizia politica" din conducerile companiilor si societatilor de stat si de a introduce un management
Investitorii imobiliari sunt greu de convins sa vina in Romania deoarece ar obtine profituri reduse in raport cu riscurile pe care trebuie sa si le asume, a declarat, joi, Babis Padis, managing
Falimentul Greciei nu e ceva nou, pentru ca Grecia a declarat deja falimentul de cinci ori pana acum, in decursul istoriei sale ca stat unitar. Prima data, grecii s-au imprumutat de la Templul din
Seful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat miercuri ca cea de-a doua majorare a salariilor bugetarilor, pana la recuperarea lor, va avea loc anul viitor, urmand ca la jumatatea acestui an sa fie
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, sugera la sfarsitul anului trecut ca evolutia monedei nationale nu ar mai fi o prioritate pentru banca centrala, in contextul in care se vorbea de importanta
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, considera ca avem o oportunitate sa recladim piata de capital din Romania. Radu Hanga, directorul BT Asset Management, sustine ca acest lucru se poate intampla, dar
Premierul Emil Boc sustine ca investitiile reprezinta singura solutie pentru a contracara criza. In opinia sa, acestea sunt cel mai "sanatos si mai important raspuns" la criza. Tocmai din aceasta
Educatia si Sanatatea sunt principalele domenii asupra carora Guvernul ar trebui sa-si aplece atentia, in momentul realizarii bugetului pentru anul viitor, sunt de parere analistii.
"Dupa ce am intrat in UE, ne-am dat seama ca noi de fapt suntem complementari si nu competitivi si am observat ca e mai greu sa fii sarac inauntru decat sa fii sarac afara. Daca esti sarac afara te
“Nokia va merge tot timpul unde ii e bine. A plecat si din Germania, nu pentru ca nu avea statul german o fiscalitate stabila. E vorba de profit, cand profitul scade, se relocheaza totul. Va