Politica fiscal-bugetară va continua în direcţia majorării taxelor şi în anii următori, alte schimbări majore fiind de aşteptat în 2025, anul postelectoral, consideră consultanţii unei
Anul 2024 va aduce taxe mai mari pentru multe companii şi persoane fizice şi, implicit, o scădere a veniturilor, a consumului, a investiţiilor pentru că statul are nevoie de resurse financiare
Regimul microîntreprinderilor se află printre formele de organizare juridică ce au suferit cele mai puternice modificări de impozitare conform ultimului proiect de Lege privind măsurile
Odata cu sezonul estival, au reaparut si discutiile privind principalele probleme cu care se confrunta sectorul HoReCa. Unul dintre subiectele puternic dezbatute a fost reglementarea bacsisului.
ANAF a publicat vineri, in Monitorul Oficial, ordinul pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului entitatilor/unitatilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale, precum si a
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai
Legea nr. 177/2017 care aduce modificari foarte importante Codului Fiscal a fost publicata, vineri, in Monitorul Oficial si va intra in vigoare pe 24 iulie.
Noul Cod fiscal intra in vigoare de la 1 ianuarie 2016. Mult asteptatul vis a devenit realitate, insa conditiile pe care le aduce odata cu noul an nu sunt printre cele mai favorabile pentru mediul de
Companiile mici si mijlocii sunt cele care platesc "politele" crizei financiare si modificarilor legislative frecvente. Consiliul National pentru IMM-uri a facut o lista de propuneri pentru
Microintreprinderile vor fi impozitate din acest an la fel ca orice firma, prin aplicarea cotei de 16% pe profit sau a impozitului minim, fara a mai putea opta pentru impozitul de 3% pe venit."De la
Deputatul PNL Daniel Chitoiu a declarat joi, in Parlament, ca neaplicarea unui impozit de 3% pe venitul microintreprinderilor va duce la circa 200.000 de falimente in acest an si ca impozitul
Guvernul Boc porneste de la un calcul gresit: asteptam crestere economica, marim fiscalitatea. In aceasta logica, este posibil sa avem “victime” printre intreprinzatori si incasari mai
Guvernul va introduce un nou set de masuri de combatere a crizei si reluarea cresterii economice, precum stoparea controalelor abuzive la firme, simplificarea publicarii actelor de functionare a
Microintreprinderile - firme cu pana la zece angajati si o cifra de afaceri de maxim 100.000 de euro pe an - vor putea sa opteze in continuare pentru impozitarea cu trei la suta din volumul cifrei de
In timp ce ministrul Finantelor isi munceste creierii sa inventeze noi impozite pentru a acoperi gaurile de la buget, bulversand mediul de afaceri, actualul Cod Fiscal lasa, tot prin bunavointa celor
Executivul a aprobat, miercuri, proiectul de Lege privind modificarea Codului Fiscal. Dupa indelungi chinuri, forcepsul Guvernului a scos din pantecul Finantelor mult asteptatul act normativ; urmeaza