Ucraina ar plănui să trimită o propunere de restructurare a 20 de miliarde de dolari din datoria sa externă către investitori la începutul lui mai, scrie Reuters luni, 22 aprilie, citând surse
Procurorii americani au cerut marți, 23 aprilie, o sentință de trei ani în închisoare pentru fondatorul Binance, cea mai mare companie de schimb de criptoactive din lume.
Marii bogătași și finanțatori de la New York, Londra sau Hong Kong tânjesc chiar pentru o întâlnire de doar 10 minute cu unul dintre cei mai căutați bărbați din Orientul Mijlociu.
Cercetătorii de la Potsdam Institute for Climate Impact Research (PIK) au spus în noul studiu publicat în prestigioasa revistă Nature că scăderea economică a fost în mare parte blocată
AGA companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) nu a luat decizia de continuare a proiectului de construire, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, a unei centrale nucleare
Premierul Marcel Ciolacu, alături de mai mulți miniștri din cabinetul său se află într-o vizită de lucru în Qatar și Emiratele Arabe Unite, confirmând că pe agenda discuțiilor se află
Statisticile oficiale arată că România are una dintre cele mai semnificative diaspore din UE, raportat la populația rezidentă a țării. Pentru fiecare patru persoane care locuiesc în România,
Investitorii apropiaţi lui Elon Musk sunt implicaţi în discuţii pentru a ajuta startupul său de inteligenţă artificială xAI să strângă 3 miliarde de dolari, într-o rundă de finanţare
Proiectele de tip parteneriat public-privat reprezinta viitorul si de aceea am participat la IMF/WB Constituency Meeting 2024, pentru a discuta cu expertii si a vedea cum pot fi create noi
Investițiile sporite, care însumează peste 10% din PIB, în sectorul militar, precum și evoluția producției industriale din ultimii doi ani din Rusia, sprijinită enorm de China, creionează un
În 2023, România a cheltuit pentru apărare 1,6% din PIB, sub pragul NATO de 2% și sub media membrilor alianței, de 1,73%, cu un total de 5,6 miliarde de dolari. Această sumă plasează țara
Zeci de angajați Google au participat la proteste în birourile companiei din New York și California. Gigantul IT are un contract de peste un miliard de dolari cu guvernul israelian, însă tot mai
România are şase reprezentanţi în clasamentul miliardarilor lumii publicat marţi, 2 aprilie, de revista Forbes: Daniel Dines, Ion Ţiriac, fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, Ion Stoica şi Matei
Camera Reprezentanților din Congresul Statelor Unite a votat recent pentru un proiect de lege ce ar putea duce la interzicerea aplicației TikTok pe teritoriul american, dacă proprietarii
China a luat o decizie radicală prin introducerea unor reguli care interzic utilizarea procesoarelor fabricate de companiile americane AMD și Intel în computerele și serverele utilizate de guvern.
Cântăreaţa americană Taylor Swift se numără printre cei 256 de noi miliardari ai lumii într-un "an uimitor" pentru oamenii bogaţi, potrivit celui mai recent clasament al averilor
Potrivit clasamentului Forbes, în prezent există mai mulţi miliardari decât oricând înainte. Lumea are 2.781 de persoane cu averi care depăşesc 1 miliard de dolari, o creştere cu 141 faţă
Cel puțin 15 miliarde de dolari. Aceasta este estimarea pentru pierderile suferite în două dintre cele mai mari scandaluri financiare recente. Este imposibil de zis câți bani au pierdut oamenii,
O mină de magneziu din România ar fi vârful de lance al Uniunii Europene, în încercarea blocului comunitar de a-și reduce dependența de China, conform presei internaționale. O firmă,
Banca Europeană de Investiţii (BEI) îşi va relaxa regulile privind împrumuturile pentru proiecte cu utilizare duală, militar-civilă, pentru a finanţa mai multe investiţii legate de apărare,
Tesla Inc. solicită acționarilor să aprobe restabilirea pachetului de compensații pentru CEO-ul Elon Musk, evaluat la 56 de miliarde de dolari. De asemenea, compania a propus relocarea sediului
Trump Media, compania fostului președinte american Donald Trump, care deţine reţeaua de socializare Truth Social, debutează marţi, 26 martie, la bursă, pe piaţa NASDAQ, transmite CNBC.
A fost un "an uimitor" pentru oamenii bogaţi, potrivit celui mai recent clasament al averilor celebrităţilor din lume publicat marţi de revista Forbes.
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite
Cele două națiuni, China și Rusia și-au întărit alianța, iar Xi Jinping și Vladimir Putin au făcut schimb de vizite în capitalele lor în ultimul an pentru a-și reitera angajamentul față
Faruk Fatih Özer, turcul care a creat platforma de tranzacționare Thodex și a înșelat investitorii cu peste 2 miliarde dolari, și-a început pedeapsa la închisoare de peste 11.000 de ani.
Protestele angajaților la sediile Google din California și New York au avut consecințe grave. Demersul care avea ca scop anularea unui contract al companiei cu autoritățile din Israel a dus la
NASA a anunțat planurile pentru o misiune care va trimite prima dronă, numită Dragonfly, pentru a explora Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn. Inițiativa vine după succesul dronei
Actiunile companiei chineze Xiaomi, care adauga masini electrice la productia de smartphone-uri au crescut cu pana la 16%, deoarece vehiculul electric sport al producatorului de electronice, lansat