Consolidarea fiscală va fi un proces dureros şi este de dorit să se desfăşoare în mod echitabil, a declarat, marţi preşedintele Consiliul Fiscal, Daniel Dăianu, care a atras atenţia că
Bugetul României a ajuns într-o stare critică, avertizează din ce în ce mai mulți economiști. Sarabanda scumpirilor pe bandă rulantă, majorarea taxelor și a impozitelor reflectă cel mai
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra
Romania ar putea avea nevoie de sapte ani pentru reducea deficitului bugetar pana la ţinta prevazuta in regulile Uniunii Europene, in conditiile in care guvernul de la Bucuresti se confrunta cu
Persoanele care se află în situația să aibă nevoie să „cumpere” vechime pentru a compensa perioadele când nu au contribuit la sistemul de pensii pot profita de această oportunitate până
Andrei Caramitru, cunoscut analist economic mai ales în spațiul online, a avut o postare acidă pe Facebook la adresa măsurilor pe care le ia statul român.
După ce anul trecut, Guvernul a introdus o măsură pentru taxarea suplimentară a concediilor medicale cu 10% prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023, la mijlocul lui februarie s-a votat în
Schimbările fiscale care vizează restrângerea facilităților acordate angajaților din IT, construcții, agricultură și industria alimentară, adoptate prin intermediul Legii nr. 296/2023, au
Anul care începe chiar de luni va aduce modificări fiscale importante despre care consultanţii spun că vor descuraja investiţiile, iar experţii Fondului Monetar Internaţional că sunt
Generația născută între anii 1966 și 1971, cunoscută ca „generația decrețeilor”, va fi prima care va resimți impactul noii Legi a Pensiilor, potrivit unei analize cursdeguvernare.ro
Politica fiscal-bugetară va continua în direcţia majorării taxelor şi în anii următori, alte schimbări majore fiind de aşteptat în 2025, anul postelectoral, consideră consultanţii unei
Anul 2024 va aduce taxe mai mari pentru multe companii şi persoane fizice şi, implicit, o scădere a veniturilor, a consumului, a investiţiilor pentru că statul are nevoie de resurse financiare
Noua Lege a Pensiilor din România prevede implementarea unor modificări semnificative în 2024. Conform declarațiilor Ministerului Muncii, pensiile vor beneficia de două creșteri în cursul
Până în prezent, România a reușit să direcționeze cu succes către reformele și programele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) doar 7% din cele 9 miliarde de
Noul presedinte al Curtii Constitutionale a Romaniei, Marian Enache, a vorbit despre pensiile speciale, implicarea serviciilor in actul de Justitie si condamnarile Romaniei la CEDO.
Majorarea varstei de pensionare, reducerea pana la disparitie a diferentei dintre varsta pensionatilor de gen masculin si a celor de gen feminin, (re) calcularea pensiilor, indexarea pensiilor,
Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene Cristian Ghinea a afirmat ca oficialii europeni evalueaza in prezent capitolul privind reforma pensiilor din Planul National de Redresare si Rezilienta
Raluca Turcan a anuntat ca a prezentat luni reprezentantilor categoriilor care beneficiaza de pensii de serviciu cinci proiecte initiate de Ministerul Muncii pentru modificarea cadrului legislativ.
In Romania, se platesc pensii din doua surse bugetare, complet separate si prin lege si prin executie: bugetul asigurarilor sociale si bugetul de stat. Faptul ca amandoua bugetele sunt gestionate de
Raluca Turcan, ministrul Muncii, afirma ca exista angajati din sistemul bugetar care au venituri nete de 50.000 de lei lunar, sporurile reprezinta pana la 80% din venit.
Vicepremierul Dan Barna afirma ca eliminarea asa-numitelor pensii speciale este importanta "tocmai ca mesaj si credibilitate", cu toate ca are un impactul bugetar "relativ redus".
Un judecator din Cluj are o pensie de 7.000 de euro. Statul roman a cheltuit anul trecut cu beneficiarii clujeni de pensii speciale aproximativ 8,5 milioane euro, fara a lua in considerare aici
Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor se va afla pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor de marti, cel mai probabil urmand sa intre miercuri
Presedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat, vineri, ca pensiile parlamentarilor si primarilor vor fi taiate in acest an, posibil chiar in actuala sesiune, existand "vointa politica" in acest sens.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirma ca exista in Romania un fost angajat din sistemul juridic care primeste o pensie lunara de 78.634 de lei, in conditiile in care, daca respectivul pensionar ar