Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în
Comisia Europeană a decis ca, începând din 2027, după ce va începe producția de pe urma zăcământului offshore extras și prelucrat prin Neptun Deep și România va deveni cel mai mare
Crizele suprapuse generate de războaiele din Ucraina și Israel, dar și de blocarea traficului maritim de mărfuri prin Canalul Suez, dau bătăi de cap oamenilor din toată Europa, iar creșterile
Producatorii auto se pregateau sa investească 1.200 de miliarde de dolari intre 2023 si 2030 pentru a transforma vehiculele electrice din produse de nisa in modele auto de masa, dar tentativa
Preţurile de vânzare ale maşinilor second-hand vor continua să crească, anul acesta, în România, însă nu la acelaşi nivel cu cel înregistrat în 2023, când, în medie, maşinile
Ungurii au găsit o cale de a economisi până la 12.000 HUF pe lună, echivalentul a aproximativ 157 de lei, astfel că unii dintre ei preferă să vină în România să își alimenteze mașinile.
Codacons, o organizație neguvernamentală italiană care are ca obiectiv protecția și promovarea drepturilor consumatorilor și ale cetățenilor, a publicat un top al țărilor din punct de
Petrom, liderul pietei de distributie a carburantilor a majorat din nou preturile la benzina si motorina marti, 17 ianuarie, dupa patru zile de la precedenta scumpire.
Preturile petrolului si-au extins miercuri scaderea, din cauza temerilor investitorilor ca economia globala va incetini si mai mult din cauza restrictiilor reinnoite din China pentru a combate
Automobilistii europeni care folosesc vehicule pe motorina, care se lupta deja cu preturi record, se indreapta spre noi majorari de preturi la pompa comparativ cu cei care au automobile pe benzina,
Benzina poate fi cumparata cu un pret mai mic de 8 lei per litru pentru prima data in ultimele doua luni intr-o singura statie, deocamdata, in Capitala, cea a Petrom de pe strada Dr Herescu Petre.
Guvernul adopta joi, 30 iunie, Ordonanta de urgenta care prevede ca operatorii de benzinarii ce vor acorda de la 1 iulie o reducere de 0,5 lei/litru de carburant vor beneficia de o compensare de 0,25
OMV Petrom a redus cu 50 de bani preturile tuturor sortimentelor de benzina si motorina din statiile de alimentare Petrom si OMV din Romania, potrivit unui comunicat al companiei.
Timp de peste sapte decenii, in ciuda diferentelor puternice in chestiuni precum drepturile omului si conflictul arabo-israelian, SUA si Arabia Saudita au mentinut o alianta stransa bazata pe un
Este inca prima luna de vara, dar romanilor parca nu le vine sa se bucure cu adevarat de soare si vacante. Inflatia in continua crestere ii face pe oameni mai ingrijorati cu fiecare inceput de luna.
S-a terminat vara și nu ai fost la mare? Dacă nu ai fost anul ăsta, e clar că n-ai fost nici în 2020. Nu ți-e dor să te plimbi pe plajă, să simți nisipul sub tălpile goale, să te scufunzi
Preturile benzinei din SUA ar putea creste dupa ce operatorul american de conducte de carburanti Colonian Pipeline a anuntat ca nu stie cand va relua livrarile, dupa ce, in urma cu cateva zile, o
Ministerul Finantelor a publicat miercuri, 2 decembrie, noul nivel al accizelor valabil de la 1 ianuarie 2021. Benzina, motorina si tigarile vor fi "campioanele" majorarilor, dupa ce Guvernul
Dacia a anuntat preturile pentru a treia generatie a modelelor Logan, Sandero si Sandero Stepway, care vor putea fi comandate in urmatoarele saptamani.
Unul dintre sectoare economice care au inregistrat cele mai mari pierderi in perioada pandemica a fost cel al energiei. In timp ce clientii s-au putut bucura, in masura in care mobilitatea nu le-a