Într-un prezent marcat de tensiuni politice și economice ajunse într-un punct critic, Organizația de cooperare economică internațională BRICS ocupă 40% din PIB-ul global, unde Rusia este
Marii bogătași și finanțatori de la New York, Londra sau Hong Kong tânjesc chiar pentru o întâlnire de doar 10 minute cu unul dintre cei mai căutați bărbați din Orientul Mijlociu.
Potrivit unei analize recente realizate de Asociația Energia Inteligentă, dependența de importurile în energie în Europa nu au suferit modificări importante în ultimii ani, Europa rămânând
După începerea invaziei declanșată de Putin în Ucraina, Kremlinul a pierdut aproape în totalitate piețele petroliere și de gaze naturale din Europa, ca urmare a sancțiunilor. Dar acum, o
OMV Petrom a semnat două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construirea a două proiecte pentru generarea de hidrogen verde cu o capacitate
Grupul de hackeri ruși LockBit, care a revendicat cel puţin 1.700 de atacuri începând din 2020 şi care a încasat răscumpărări în valoare de 91 de milioane de dolari, a fost vizat într-o
Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
Liderii europeni au ajuns la un consens politic pentru soluția care va înlocui gazele naturale din Rusia, privite în continuare ca o amenințare de securitate pentru țările UE.
Ucraina a suspendat folosirea noului coridor instituit pentru exportul de cereale pe Marea Neagră, care trecea prin apropierea apelor teritoriale ale României, din cauza unei posibile ameninţări
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de 24 de milioane euro notificată de România pentru sprijinirea investiţiilor în porturile maritime şi interioare în contextul
Tarile Uniunii Europene incearca sa atenueze planul Comisiei Europene care le cere sa utilizeze o cantitate mai mica de gaze, in timp ce Europa se pregateste pentru o iarna cu incertitudini de
Agentia antimonopol rusa (FAS) a anuntat marti ca a condamnat gigantul american Apple la o amenda record de peste 12 milioane de dolari pentru "abuz de pozitie dominanta", relateaza AFP.
SUA vor inchide activitatea celor doua consulate de pe teritoriul Rusiei, de la Vladivostok si Ekaterinburg, a anuntat Departamentul de Stat invocand probleme de siguranta si securitate la
Microsoft a recunoscut joi ca hackerii din spatele atacului cibernetic masiv care a vizat sistemele executivului american si companiile private au patruns mai profund in reteaua sa decat a dezvaluit
Rusia s-a declarat gata sambata sa ofere asistenta "necesara" Armeniei, in conflict cu Azerbaidjan in regiunea separatista Nagorno-Karabah, daca luptele se extind pe teritoriul armean, informeaza
Observatorii internationali ai Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) au criticat aspru miercuri "acuzatiile nefondate" ale presedintelui Donald Trump privind fraude in
Facebook si Twitter au anuntat joi ca au desfiintat mai mult de 12 retele de dezinformare de pe platformele lor, folosite de grupuri politice si sustinute de state din mai multe tari pentru a-i
1.100 de angajati de la sectiile Presaj si Mecanica de la uzina Dacia din Mioveni intra in somaj tehnic in perioada 2-30 iunie, din cauza lipsei comenzilor. Compania declara ca activitatea este
Agentiile de securitate cibernetica britanica si americana au avertizat marti in privinta unor atacuri informatice impotriva organizatiilor sanitare implicate in lupta impotriva pandemiei, "adesea
In 2019, 773.943 utilizatori ai solutiilor Kaspersky au fost atacati de troieni bancari. Dintre acestia, o treime (35,1%) erau corporatii, dupa cum indica rezultatele analizei Kaspersky asupra
Specialistii in securitate informatica de la Bitdefender au descoperit o campanie de spionaj pe fondul prabusirii pretului petrolului. Tintele vizate de campania de spionaj informatic sunt
Specialistii in securitate informatica de la Bitdefender au descoperit o campanie de spionaj pe fondul prabusirii pretului petrolului. Tintele vizate de campania de spionaj informatic sunt
Eugene Kaspersky, fondatorul si CEO-ul Kaspersky, considera ca atacurile cibernetice asupra spitalelor in timpul pandemiei COVID-19 sunt asemenea unor atacuri teroriste. Intrucat profesionistii din
Presedintele rus Vladimir Putin s-a hotarat joi sa amane parada militara anuala de la 9 mai, prin care Moscova sarbatoreste victoria impotriva Germaniei naziste, din cauza pandemiei noului
Presedintele rus Vladimir Putin a intrebat oficial Curtea Constitutionala daca este legal sa modifice Constitutia, a anuntat sambata Kremlinul. Modificarea i-ar permite lui Putin sa ramana la putere
Pandemia Covid-19 va determina o contractie economica, probabil cea mai mare dupa Marea Depresiune din 1929, iar recuperarea va fi decisa de durata acestei perioade de blocaj, sustine Dmitry Pankin,
Noul procuror general al Bulgariei a ordonat miercuri revizuirea intregului proces de privatizare care a urmat caderii comunismului, informeaza presa locala.