Banca Națională a României (BNR) și-a dat avizul vineri, 29 martie, pentru o propunere legislativă care ar muta în sarcina băncii centrale protecția consumatorilor în relația cu
Anul 2024 a adus modificări importante privind pensiile în România, în prim plan aflându-se noua modalitate de calcul a pensiilor, cu accent pe totalul de puncte de pensie acumulate de
Dumitru Costin, preşedinte Blocului Naţional Sindical a transmis miercuri, despre proiectului de Lege adoptat de Guvern privind reforma sistemului public de pensii, că îi sancţionează pe
Generația născută între anii 1966 și 1971, cunoscută ca „generația decrețeilor”, va fi prima care va resimți impactul noii Legi a Pensiilor, potrivit unei analize cursdeguvernare.ro
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Analistii consultati de Ziare.com diseca proiectul prezentat de Romania la Bruxelles pentru cele aproximativ 30 de miliarde de euro primite in cadrul Planului National de Rezilienta si Redresare.
Numarul beneficiarilor de ajutor social a fost, in decembrie 2020, de 176.674, cei mai multi fiind inregistrati in judetele Dolj (11.120), Bacau (9.609) si Buzau (9.467), conform datelor centralizate
Loteria Romana anunta castigarea marelui premiu la Loto 6/49 in valoare de peste 1,72 milioane de euro. Biletul norocos a fost jucat in Bucuresti si a costat 18,50 lei.
Guvernul britanic a reintrodus vizele de munca pentru cetatenii europeni. Oamenii care provin din tarile din estul Uniunii Europene, printre care si Romania, vor plati taxe mai mari pentru obtinerea
Redresarea Europei in urma recesiunii cauzate de pandemia de coronavirus (Covid-19) a fost usor intarziata, dar ar trebui sa accelereze de la jumatatea acestui an, a declarat duminica presedintele
O serie de modificari aduse Codului muncii au fost oficializate saptamana trecuta si au inceput sa se aplice de sambata, 3 octombrie, conform unei legi noi. Documentul vizeaza, in principal,
Anuntul Gabrielei Firea cum ca in Bucuresti exista deja implementat un sistem de bilet unic pentru transportul de suprafata si metrou a constituit in mod cert o stire noua si pentru bucuresteni.
La mai putin de 48 de ore dupa ce primarul general Gabriela Firea si-a pus in practica ideea ca autobuzele sa circule pe linia de tramvai a aparut o noua problema semnalata de clubferoviar.ro.
Producatorul francez de automobile Renault urmeaza sa anunte vineri concedierea a 15.000 de angajati la nivel mondial, in cadrul unui plan de redresare in contextul scaderii cererii si al costurilor
Intentia Guvernului de a trimite jumatate dintre angajatii sistemului public in somaj tehnic va determina o comprimare a cererii interne care va fi distrugatoare pentru relansarea economica, a
Uzina lui Istvan Simon din vestul Ungariei produce peste un milion de componente din plastic pe zi insa in halele de productie se aude doar zgomotul masinilor deoarece muncitorii au disparut aproape
Marti a avut loc reuniunea Consiliului National Tripartit pentru Dialog Social, la Palatul Victoria, in cadrul careia s-a discutat despre majorarea salariului minim pe economie.
O decizie a Guvernului de a nu creste salariul minim cu 100 de lei de la 1 ianuarie 2020 ar da impresia ca actualul Guvern este dezinteresat de situatia cetatenilor si mult mai interesat de
Federatia Sindicatelor din Asigurari si Banci (FSAB), Federatia Patronala a Serviciilor Financiare (FinBan) si Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) au semnat, luni, Acordul pentru
Sindicatul UFO, care reprezinta personalul de bord al companiei aeriene germane Lufthansa, a facut luni un apel pentru organizarea unei greve de cinci ore in ziua de duminica, pe fondul escaladarii
Echipati cu veste galbene si casti de protectie, aproximativ 30 de vietnamezi muncesc pe un santier de constructii din sudul Bucurestiului, in conditiile in care, din cauza deficitului de mana de
Robert De Niro a vorbit in prefata premierei londoneze a peliculei "The Irishman" despre nevoia ca republicanii "sa isi dea seama ca nu pot sa scape dupa ce ne areseaza" si a spus ca abia asteapta sa
Adevarata rectificare va fi operata probabil in luna noiembrie, daca se are in vedere evolutia unor categorii de cheltuieli, considera Blocul National Sindical (BNS), care atrage atentia asupra
Zeci de silvicultori s-au strans marti in fata Camerei Deputatilor, pentru a cere Parlamentului sa respinga proiectul de lege depus de Liviu Dragnea si alti 6 social-democrati prin care care
Politistii, lucratorii din penitenciare si rezervistii militari vor protesta, joi, in fata ministerelor Justitiei si Afacerilor Interne, intr-o incercare de a atrage atentia asupra problemelor
Nu mai putin de 4.400 de mineri si energeticieni de la Complexul Energetic Hunedoara (CEO) ar putea intra in greva, la fel cum au facut deja peste 10.000 de salariati ai Complexului Energetic Oltenia
Metrorex vrea sa introduca abonamente lunare la parcarea de la Straulesti. Nu s-a stabilit un pret pentru abonament, insa Ion Radoi, lider de sindicat, sustine ca nu ar trebui sa fie mai mare de 35