Cum intretine Romania inflatia? Aceasta este alimentata de o „super avalansa de tichete", precum cele pentru profesori, pentru mamici, pe langa cresterile de taxe din ultima perioada, potrivit lui
Strategia României pentru reformă energetică pentru următorul sfert de secol include un angajament de pregătire a marilor centrale termice pentru folosirea hidrogenului în producție. Astfel,
Potrivit unei analize recente realizate de Asociația Energia Inteligentă, dependența de importurile în energie în Europa nu au suferit modificări importante în ultimii ani, Europa rămânând
România şi Bulgaria au înregistrat, în 2022, cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei, în
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Protejarea consumatorilor de gaze naturale în anul 2022 a determinat aprobarea în România a unei legi care suspenda prețul din contracte și aplicarea unui preț plafonat cu plata de la bugetul
Liderii europeni au ajuns la un consens politic pentru soluția care va înlocui gazele naturale din Rusia, privite în continuare ca o amenințare de securitate pentru țările UE.
Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a declarat marți, 7 noiembrie, ca țara noastră are una dintre cele mai moderne infrastructuri de transport gaze din Europa.
Pentru al doilea an consecutiv, strategia energetică a Europei se bazează în mare parte pe speranța unei ierni blânde și a unei cereri industriale reduse, cu prețurile gazului rămânând în
Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a anuntat miercuri, 11 ianuarie, ca a inchis datoriile curente ale Primariei Capitalei, dupa ce a plecat de la o datorie curenta de trei miliarde de lei.
Premierul grec si omologul sau bulgar au inaugurat vineri, 8 iulie, gazoductul care va aproviziona Bulgaria cu gaze naturale din Azerbaidjan, deoarece aprovizionarea vitala a Sofiei cu gaze provenite
Industria auto a fost dintotdeauna una dintre cele mai receptive la tehnologiile emergente. De-a lungul timpului, acestea au redefinit modul in care masinile folosesc combustibilul si astfel au
Tarifele de transport al gazelor vor creste anul viitor, dupa ce va fi data in folosinta conducta BRUA, insa nu exista deocamdata cantitati de gaze care sa fie transportate prin acest gazoduct, a
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunta un proiect pilot prin care vrea sa transforme vehicule poluante din parcul Societatii de Transport Bucuresti, in unele moderne. Astfel, ar urma,
Piata gazelor naturale se liberalizeaza incepand de la 1 iulie. Astfel, pentru aproximativ 3,4 milioane de consumatori casnici, pretul gazelor nu va mai fi reglementat de Autoritatea Nationala de
Ai un apartament vechi pe care vrei sa il renovezi? Fie ca te muti in casa noua, sau ca esti la etapa amenajarilor de interior, acum este momentul sa iei deciziile potrivite.
In situatia liberalizarii pietei de gaze, din 35 de furnizori care vand gaze in regim reglementat catre consumatorii casnici, noua propun un pret mai mic decat pretul din prezent, cinci mentin pretul
Blocajele din China de la inceputul epidemiei s-au raspandit ]n prezent in restul lumii, mai ales in Europa si SUA, iar rezultatul pe termen scurt pana la mediu va fi o incetinire a cresterii globale
Toate studiile publicate in ultima vreme sugereaza ca pandemia COVID-19 va aduce recesiune economica si, din pacate, primele efecte se vad deja: companiile incep sa aiba dificultati in executarea
Sistemul national de transport (SNT) al gazelor se afla vineri dimineata in stare de prealerta, in functie de indicatorul care arata volumul efectiv de gaze aflat in conductele de transport, potrivit
Directorul general al STB, Andrei Creci, a anuntat ca intentioneaza sa mareasca pretul calatoriei si ca spera ca acest lucru sa se intample anul acesta.
Nicio molecula de gaz n-a ajuns, in primele saptamani din acest an, in Romania pe la Mediesu Aurit si nici prin conducta de import de la Isaccea, desi ambele erau, in anii trecuti, rute de baza
In 2020, in Capitala, ligheanul se anunta a fi un obiect la mare cautare. Multi dintre cei peste 1,3 milioane de bucuresteni conectati la reteaua de termoficare ar putea ajunge sa se spele cu apa
Presedintele Vladimir Putin ia parte, la Istanbul, la ceremonia de inaugurare a gazoductului TurkStream. Acesta aduce, prin Marea Neagra, tocmai pana in Turcia, suficiente gaze rusesti pentru a
Presedintele rus Vladimir Putinse arata convins ca gazoductul NorthStrem 2 sa fie gata pana la inceputul lui 2021, in ciuda faptului ca Statele Unite vor sa puna piedici proiectului.
Rusia a inceput sa livreze gaze naturale spre Europa via noul gazoduct TurkStream, a declarat duminica directorul companiei Bulgartransgaz, operatorul retelelor de transport de gaze naturale din
Industria petroliera se afla intr-o dilema, intrucat nu exista o predictibilitate cu privire la combustibilul viitorului si este greu sa ia decizia de a investi intr-o solutie sau alta, a declarat,
Energia electrica si gazele pentru populatie nu au niciun motiv sa fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 si nici in iulie anul viitor, cand pretul gazelor la producator va fi liberalizat, a