CFR Marfa: 12 companii au anuntat ca vin sa cumpere caietul de sarcini

Marti, 16 Aprilie 2013, ora 14:43
1824 citiri
CFR Marfa: 12 companii au anuntat ca vin sa cumpere caietul de sarcini

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a afirmat marti, la inceputul sedintei de guvern, ca exista 'vreo 12 companii' care si-au manifestat interesul fata de privatizarea CFR Marfa, anuntand ca vor sa cumpere caiete de sarcini.

Intrebat de premierul Victor Ponta daca este in grafic cu procedura de privatizare a companiei, Fenechiu a raspuns afirmativ, precizand ca este "un interes destul de mare".

"Da, domnule prim-ministru, suntem in grafic, fara a da nume, ca nu pot astazi. Este se pare un interes destul de mare. Sunt vreo 12 companii care au anuntat deja ca vin sa cumpere caiete de sarcini", a afirmat Relu Fenechiu.

Premierul i-a cerut 'transparenta maxima' in derularea procedurii.

"Vedeti ca e un jurnalist care stie ca puteti sa luati de zece ori mai multi bani decat vreti dumneavoastra. Luati-l consultant", l-a sfatuit ironic Victor Ponta, adaugand ca "intotdeauna cei din tribuna sunt mai buni decat cei din teren si stiu pe unde trebuie tras in poarta".

"Il invit sa participe la licitatie", i-a raspuns Fenechiu.

Seful Guvernului l-a mai atentionat pe ministrul Transporturilor sa ia masuri ca sa impiedice implicarea celor "care si-au batut joc de Oltchim in toamna".

"Am incredere in compania care asigura consultanta si conditiile impuse de pentru aceasta procedura sunt atat de dure, incat nu-si mai poate permite niciunul din cei care au fost asta toamna la Oltchim. Ca drept dovada, toti cei care s-au inscris pana acum chiar sunt reprezentanti ale unor companii foarte puternice din Europa", a adaugat Fenechiu.

Premierul i-a mai cerut sa rezolve "foarte repede" situatia de la CFR Infrastructura si sa numeasca management privat performant.

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#caiet sarcini CFR Marfa, #privatizare cfr marfa , #stiri CFR