Alte opt bănci din România au fost amendate de Protecția Consumatorului pentru "practici comerciale înşelătoare". ”Sunt situaţii dramatice”

Joi, 25 Mai 2023, ora 13:48
526 citiri
Alte opt bănci din România au fost amendate de Protecția Consumatorului pentru "practici comerciale înşelătoare". ”Sunt situaţii dramatice”
Alte opt bănci din România amendate de ANPC FOTO Unsplash

Alte opt bănci din România au fost amendate pentru practici comerciale înşelătoare în privinţa contractelor de creditare pe termen mediu şi lung, a anunțat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Anterior, ANPC a sancţionat alte 11 bănci pentru nereguli precum practici comerciale înşelătoare la modul de calcul al ratelor la credite.

ANPC a anunţat joi, 25 mai, printr-un comunicat de presă, că a continuat seria de verificări privind modul în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu şi lung, cu termen de rambursare de peste zece ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum şi dacă elementele prevăzute în condiţiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a precizat că au fost încheiate verificările la alte opt bănci din România şi au fost descoperite practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principalde rambursat şi 75% dobândă. ANPC susține că, prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii ar plăti, de fapt, preponderent dobândă.

“Aşa cum am mai spus, acţiunea va continua. Încă opt bănci au fost sancţionate pentru ceea ce Autoritatea noastră consideră un raport nedrept între acestea şi consumatori. Aşa cum am mai arătat, astăzi sunt situaţii dramatice în viaţa celor care la un moment dat şi-au luat un credit. Indiferent dacă pentru unii acestea sunt doar cifre statistice, pentru Autoritatea noastră aceştia sunt oameni. Povara financiară nu se poate ascunde după aparente justificări matematice. Dacă 1 + 1 este o operaţiune foarte corectă, aceeaşi adunare poate să reprezinte un minus enorm în viaţa unor familii. Procentele aparent infime au în spate inclusiv vânzări ale creditelor neperformante către recuperatorii de creanţe. Dar şi aşa, cei «doar» 2 % reprezintă un număr însemnat de consumatori aflaţi în imposibilitatea de a-si plăti ratele şi de a duce un trai decent. Dacă pentru unii s-a calculat un grad de suportabilitate, fără a fi măcar chemaţi la un dialog, cred că este momentul ca întreaga situaţie să fie reevaluată. Mă cutremură să văd insensibilitatea celor care neagă astăzi realitatea”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Cei 8 operatori ...citeste mai departe despre "Alte opt bănci din România au fost amendate de Protecția Consumatorului pentru "practici comerciale înşelătoare". ”Sunt situaţii dramatice”" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Audio Magic Eraser, unealta care le permite utilizatorilor să elimine zgomotele nedorite din filmări
Audio Magic Eraser, unealta care le permite utilizatorilor să elimine zgomotele nedorite din filmări
Google a lansat recent o caracteristică revoluționară numită Audio Magic Eraser, disponibilă exclusiv pe noile modele de smartphone-uri Pixel 8 și Pixel 8 Pro. Funcția este proiectată să...
”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...
#banci amendate, #banci amendate ANPC, #contracte, #credite, #credite banci , #Stiri Companii