Companiile E.ON din Romania contribuie cu inca 500.000 de lei la eforturile de combatere a pandemiei COVID-19

Marti, 31 Martie 2020, ora 16:51
774 citiri
Companiile E.ON din Romania contribuie cu inca 500.000 de lei la eforturile de combatere a pandemiei COVID-19

Companiile E.ON din domeniile distributiei si furnizarii de energie electrica si gaze naturale vor contribui cu inca 500.000 de lei la eforturile de combatere a pandemiei COVID19.

Fondurile urmeaza sa fie directionate catre o serie de spitale in vederea achizitionarii de aparatura necesara pentru tratarea celor infectati si pentru dotarea cu echipamente de protectie a personalului medical.

Alocarea acestor fonduri vine in continuarea unui program prin care companiile E.ON din Romania si-au propus sa sustina eforturile extraordinare depuse in aceasta perioada de personalul medical aflat in linia intai pe frontul de lupta impotriva noului coronavirus si astfel sa contribuie la asigurarea unor conditii adecvate de interventie rapida si tratament a cat mai multor cazuri de infectare.

"As vrea sa multumesc medicilor, asistentelor si intregului personal medical care depune eforturi deosebite, in conditii dificile, riscandu-si propria sanatate.

Transmit gandurile noastre pline de speranta si urari de insanatosire grabnica pacientilor afectati de coronavirus si care trebuie sa beneficieze de cele mai bune conditii de tratament", a declarat Manfred Paasch, director general al E.ON Romania.

Un prim pas a fost deja facut, prin sprijinul financiar acordat Spitalului Clinic Judetean Mures pentru achizitia unui echipament complet de testare, specific pentru COVID - 19.

Aparatul va suplimenta echipamentele medicale existente in acest moment, astfel reducandu-se timpul de diagnostic.

Acesta poate prelucra 50 de probe simultan, timpul total de prelucrare fiind de 7 - 8 ore.

Despre E.ON Romania

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pietei de energie, avand in Romania o prezenta consolidata de-a lungul a 15 ani.

Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid si E.ON Energie Romania, acestea desfasurand activitati de distributie, respectiv de furnizare a energiei si a solutiilor energetice pentru circa 3,1 milioane de clienti.

De la intrarea pe piata din Romania grupul E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, in principal in modernizarea retelelor. Totodata, valoarea contributiilor virate la bugetul de stat si bugetele locale se ridica la 2,3 miliarde de euro.

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#e on romania, #donatii spitale coronavirus , #Stiri Companii