Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Companii > Stiri Companii
A   A   A

Consumabile de catering pentru depozitarea şi transportul alimentelor în siguranţă

Consumabile de catering pentru depozitarea şi transportul alimentelor în siguranţă
FOTO: freepik.com
Serviciile alimentare care vizează oferirea către clienţii interesaţi, a preparatelor de tip catering, se bucură de o dezvoltare impresionantă, într-o era a vitezei, în care cu toţii încercăm să descoperim cele mai bune modalităţi prin care să ne putem gestiona timpul cât mai eficient. Fie că este vorba de comenzi mici, destinate mediului domestic, fie că se furnizează mâncare şi băutură pentru instituţii de învăţământ sau alte unităţi, unul dintre cele mai importante aspecte este cel al depoziţării şi transportării preparatelor în cele mai bune condiţii de siguranţă.
Modul de prezentare

Atunci când se furnizează produse alimentare, pe lângă calitatea acestora, este foarte important că şi aspectul preparatelor să fie luat în calcul. Pentru a întruni această condiţie, sunt necesare consumabile catering, o categorie extrem de amplă de planşete, tăviţe şi discuri, ideale în montarea diferitelor tipuri de preparate, de la gustări, până la senvişuri, prăjituri, fursecuri sau torturi. Cu o prezentare inspirată, calitatea preparatelor alimentare este scoasă în evidenţă, clienţii bucurându-se de produse, nu doar delicioase, ci şi foarte îmbietoare.

Băuturi reci şi calde

Orice meniu conţine băuturi, astfel că a procura pahare carton de cea mai bună calitate reprezintă o condiţie esenţială atunci când se doreşte a oferi clienţilor servicii la cel mai înalt nivel de profesionalism. Din materiale sigure şi calitative, paharele pot reprezenta o modalitate foarte eficientă de personalizare a meniului sau a băuturii, existând posibilitatea de a fi concepute astfel încât să marcheze un moment, să aibă o anumită tematică sau tentă coloristică. Sunt produse prietenoase cu mediul, biodegradabile, nu au nicio acţiune asupra lichidelor depozitate, indiferent de temperatura acestora, în acelaşi timp, având un design practic şi interesant.

Igienă şi siguranţă

Sistemul de catering acordă o foarte mare atenţie igienei şi siguranţei, astfel că fiecare preparat comandat trebuie servit într-un mediu potrivit, folosindu-se tacamuri de unica folosinta, foarte practice, rezistente şi sigure. Fie că se serveşte o supă sau se mănâncă o friptură, fie că este nevoie de linguriţe de desert sau seturi complete de tacâmuri, produsele oferite vin în întâmpinarea clienţilor, cu o gamă variată de modele, realizate din materiale sigure, în special lemn şi plastic, destinate servirii mesei în condiţii optime.

Depozitarea şi transportul preparatelor alimentare

Este foarte important ca preparatul alimentar să ajungă la client la temperatura optimă şi într-o stare foarte bună de prezentare. Pe lângă aceste aspecte, depozitarea şi transportul meniurilor în caserole, garantează nealterarea, nu doar a aspectului, ci şi a calităţii acestora. Din aceste motive, este extrem de important ca recipientele alese pentru transport şi depozitare, să fie potrivite specificului preparatelor, să ofere siguranţă şi să permită o servire conformă cu aşteptările clientului. Doar depozitate şi transportate în siguranţă, produsele de catering îşi vor putea demonstra savoarea şi vor arăta impecabil în momentul în care sunt servite de către client.

Servirea mâncărurilor preferate

Atunci când cineva îşi comandă mâncarea preferată, este important să se bucure, atât de gust, cât şi de aspectul acesteia. Categoria farfurii de unica folosinta este extrem de variată, astfel că se pot procura farfurii mari sau mici, rotunde, pătrate sau compartimentare, simple, personalizate sau colorate, toate având drept scop montarea într-o manieră cât mai interesantă şi atrăgătoare a preparatelor care urmează a fi servite. Astfel, fie că se serveşte un fel de mâncare principal, fie că este vorba de un desert sau o specialitate, că este un cadru familial sau o petrecere cu mulţi invitaţi, farfuriile de unică folosinţă vor reprezenta cea mai bună modalitate prin care toţi se vor bucura de gustul, textura şi aspectul preparatelor preferate, comandate în sistem de catering.
Facebook ShareTweet
 Miercuri, 27 Aprilie 2022, ora 16:57
 Autor:  Advertorial

 Articol citit de 453 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor