Engie ar vrea sa-si majoreze profitul cu un miliard de euro

Joi, 21 Februarie 2019, ora 11:41
1905 citiri
Engie ar vrea sa-si majoreze profitul cu un miliard de euro
Foto: CC0 Creative Commons

Grupul energetic francez Engie SA va prezenta un plan de reducere a costurilor, menit sa majoreze profitul cu un miliard de euro, a anuntat publicatia financiara franceza Les Echos, transmite Reuters.

Planul va fi anuntat saptamana viitoare la prezentarea rezultatelor financiare ale companiei pe 2018 si va cuprinde principalele obiective ale Engie in urmatorii trei ani, a informat Les Echos.

Reprezentantii grupului energetic francez nu au comentat informatia.

Engie, al patrulea grup de utilitati din Europa in functie de valoarea de piata, si-a redus treptat expunerea pe carbune si a reinvestit sumele generate din vanzarea activelor care functioneaza cu combustibili fosili in energii regenerabile si retele de distributie.

Engie si-a inrautatit in septembrie previziunile privind castigurile din 2018, din cauza intreruperilor mai lungi decat s-a estimat ale functionarii reactoarelor sale din Belgia.

Obiectivul Engie pe 2018, anuntat in februarie, prevedea un venit net recurent intre 2,45 si 2,65 miliarde de euro si un profit inainte de taxe, dobanzi, depreciere si amortizare (EBITDA) de 9,3 - 9,7 miliarde de euro.

In septembrie, grupul francez a avertizat ca venitul net recurent va fi in partea inferioara a tintei - 2,45 miliarde de euro - dar nu a mentionat EBITDA.

Subsidiara belgiana a Engie - Electrabel - opereaza sapte reactoare nucleare, patru la Doel si trei la Tihange. Cand sunt deplin operationale, acestea produc aproximativ jumatate din necesarul de electricitate al Belgiei.

Directorul general al Engie, Isabelle Kocher, a demarat un amplu proces de restructurare care include vanzarea unor active in valoare de 15 miliarde de euro si investitii de 22 de miliarde de euro.

Engie, primul furnizor de gaze naturale din Franta cu 9,6 milioane de contracte, are peste 16 milioane de clienti in Europa. Grupul francez are operatiuni pe intregul lant de productie a gazelor naturale lichefiate, de la explorare si productie pentru identificarea si exploatarea noilor zacaminte si pana la distributia catre clientul final.

Pe piata din Romania, Engie este prezenta in trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate si servicii energetice si de mediu.

Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Centrul de cercetare economică și de afaceri din Londra anunța, anul trecut, că China va avea într-adevăr cea mai mare economie a lumii, dar există o alță țară care amenință...
Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine
Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine
Sonos a dezvăluit recent cea mai nouă restructurare a aplicației sale, cu scopul de a optimiza experiența de streaming audio. Noua versiune a aplicației Sonos le permite utilizatorilor să...
#profit Engie , #Profit