Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Companii > Stiri Companii
A   A   A

Rușii obișnuiți au cumpărat masiv acțiuni în Statele Unite: Câte persoane au investit și ce se întâmplă cu conturile

Rușii obișnuiți au cumpărat masiv acțiuni în Statele Unite: Câte persoane au investit și ce se întâmplă cu conturile
Banca Centrală a Rusiei a anunțat că 5 milioane de ruși au acțiuni în SUA FOTO: Investing
Mulți ruși au cumpărat acțiuni străine în Statele Unite într-un adevărat boom de investiții cu amănuntul declanșat în timpul pandemiei de COVID-19, însă acum ei s-au trezit că în urma sancțiunilor au conturile înghețate. Peste 5 milioane de persoane din Rusia aveau titluri de valoare în America la sfârșitul lunii martie 2022, reprezentând 14 miliarde de dolari, conform unei declarații a vicepreședintelui Băncii Centrale de la Moscova, Philip Gabunia.
Un raport al instituției financiare ruse arată că aproape o treime din titlurile de valoare străine în valoare de aproximativ 3 trilioane de ruble (49,1 miliarde de dolari) deținute de ruși au fost emise în Statele Unite, potrivit Investing.

La sfârșitul primului trimestru din 2022, titlurile de valoare americane din portofoliul rușilor reprezentau 855,3 miliarde de ruble (14 miliarde de dolari) sau 27% din totalul instrumentelor financiare, care include obligațiuni și acțiuni, dar toate înghețate.

Mutare neașteptată a Elveției: Afaceri masive cu Rusia, mult mai mult decât înainte de război

Emitenții din Marea Britanie au reprezentat 464,8 miliarde de ruble, iar cei din Irlanda 308,9 miliarde de dolari. Următoarele state emitente unde dețineau acțiuni străine rușii erau în ordine Luxemburg, Cipru, Țările de Jos și Insulele Cayman.
”În total, titlurile de valoare străine deținute de ruși erau în 120 de țări, ele fiind în conturile persoanelor fizice”, a anunțat Banca Centrală a Rusiei.

Volumul total al titlurilor de valoare deținut de ruși a crescut în 2021, pe măsură ce bursele locale au lansat tranzacționarea cu tot mai multe acțiuni străine, dar Banca Centrală a anunțat că în prezent, contextul geopolitic în deteriorare a inversat această tendință în 2022.

Experții de la Yale anunță cataclismul produs de Putin: Economia Rusiei este paralizată catastrofal

Banca Centrală de la Moscova a propus interzicerea achizițiilor de acțiuni străine de către ruși, cu dețineri de mai puțin 550.000 de dolari, pentru a proteja investitorii.

SPB Exchange, a doua cea mai mare bursă din Rusia a sugerat ca acțiunile clienților listate în Statele Unite să fie transferate într-un cont care nu este pentru tranzacționare, aceasta din cauza sancțiunilor internaționale impuse de depozitarul Eucoclear, cu sediul în Belgia. ...citeste mai departe despre "Rușii obișnuiți au cumpărat masiv acțiuni în Statele Unite: Câte persoane au investit și ce se întâmplă cu conturile" pe Ziare.com
Facebook ShareTweet
 Marti, 02 August 2022, ora 05:30

 Articol citit de 426 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor