MedLife tinteste o cifra de afaceri de 53 mil. euro in 2011

Luni, 20 Septembrie 2010, ora 10:05
2055 citiri
MedLife tinteste o cifra de afaceri de 53 mil. euro in 2011

MedLife, unul din pricipalii operatori de servicii medicale private din Romania, estimeaza pentru 2011 o cifra de afaceri cu 40% mai mare fata de anul acesta, pana la 53 milioane euro, ca urmare a unui program de dezvoltare si expansiune foarte agresiv,potrivit presedintelui companiei, Mihail Marcu, transmite NewsIn.

Compania tinteste afaceri de 38 milioane euro in 2010.

Potrivit presedintelui companiei, MedLife trece prin cea mai importanta etapa de dezvoltare si expansiune a business-ului, fapt conditionat si de cresterea puternica a segmentului de retail (fee for service), precum si de potentialul acestui segment in urmatorii ani.

"Deschiderea celor trei spitale numai in trimestrul I al anului viitor, dezvoltarea altor clinici de mari dimensiuni si extinderea lantului propriu de farmacii sunt avantajele clare ce vor permite pastrarea si consolidarea ecartului dintre noi si ceilalti jucatori de pe piata serviciilor medicale.

In perioada imediat urmatoare, intentionam sa facem si alte achizitii importante si sa crestem cifra de afaceri anul viitor cu 40%, de la aproximativ 38 milioane euro in acest an la un minim de 53 milioane euro pentru 2011", a declarat Mihail Marcu.

Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Lenin a fost un vizionar, iar una din maximele lui, pe care o regasiti in titlu, pare a fi valabila si in Romania zilelor noastre... Aceasta este o radiografie a momentului politic actual, cu...
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Opt din zece români preferă să cumpere online pentru a câștiga timp, peste media din Uniunea Europeană, într-o țară profund divizată între urban și rural, între adopție foarte...
#medlife, #cifra, #afaceri, #milioane, #lei , #Cifra de afaceri