Patronii sunt de acord cu cresterea salariului minim, dar pun conditii

Marti, 26 Noiembrie 2019, ora 14:58
1777 citiri
Patronii sunt de acord cu cresterea salariului minim, dar pun conditii
Foto: Pixabay

Patronii sunt de acord cu majorarea salariului minim pe economie in contextul cresterii economice, dar cu doua conditii, respectiv stabilirea unui mecanism foarte clar si predictibilitate, a afirmat, marti, Florin Jianu, presedintele Consiliului National al IMM-urilor din Romania (CNIPMMR), dupa iesirea de la discutiile avute in Consiliul National Tripartit.

"In primul rand s-a stabilit ca astazi ni se prezinta un material, o analiza de impact. Acesta este un lucru salutar pentru ca pana acum, din discutiile pe care le-am avut de-a lungul anilor, niciun guvern nu a prezentat o analiza de impact. O analiza care include formule matematice, o analiza care implica inflatia, rata profitabilitatii si alte instrumente pentru cresterea salariului minim. Propunerea pe care patronatele au avut-o a fost aceea ca patronii sunt de acord cu cresterea salariului minim pe economie in contextul cresterii economice dar cu doua conditii: stabilirea unui mecanism foarte clar si predictibilitate. Noi nu putem, ca patroni, sa mergem si sa spunem celor cu care avem contracte pe 31 decembrie faptul ca Guvernul a stabilit cresterea salariului minim pe economie si de la 1 ianuarie se aplica un alt salariu minim pe economie iar in acest context sa regandim contractele", a spus Florin Jianu.

El a mentionat ca pentru anii care urmeaza trebuie purtate discutii in avans pentru a nu se mai ajunge in situatia unei aplicari "de pe o luna pe alta".

Florin Jianu a subliniat, totodata, ca nu este de acord cu salariul diferentiat pentru cei cu studii superioare, pentru cei care lucreaza in constructii sau pentru alte categorii.

"Prim-ministrul a spus ca varianta Guvernului e aceea ca incet incet sa se stabilizeze aceste salarii si sa ajunga la acelasi nivel. Pentru moment insa nu si-a luat angajamentul de a modifica ceva in cadrul acestor salarii", a precizat Jianu.

De asemenea, presedintele CNIPMMR a spus ca ar fi de acord cu majorarea salariului minim, dar cu conditia ca banii sa ajunga direct la salariati.

"7,2 procente inseamna 150 de lei brut, ceea ce pe net inseamna 70-80 de lei. Ceea ce noi am spus, si am vazut ca si colegii de la sindicate au spus acest lucru, din analizele pe care le-am avut, suntem de acord sa ajunga pana la 100 lei net, dar cu conditia ca banii sa ajunga la oameni, nu ca jumatate din bani sa ajunga pe taxe si impozite la stat. Ministrul de Finante cumva a agreat aceasta idee si a spus ca o sa continuam discutiile pentru ca mai multi bani sa ajunga la in buzunare la oameni, la angajati, nu sa ajunga prin plata taxelor si impozitelor intr-o gaura neagra", a mai spus Florin Jianu.

Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat, Director General & Președinte al Consiliului de Administrație Bento, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de...
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Când vine vorba de amenajarea camerei copilului tău, fiecare piesă de mobilier pe care o alegi joacă un rol crucial în crearea unui spațiu atât funcțional, cât și primitor. Mai mult...
#conditii crestere salariu minim, #patronii vor crestere salariu minim , #Angajatori