Patru noi trenduri de business care ar trebui avute in vedere

Miercuri, 09 Iunie 2021, ora 18:20
573 citiri
Patru noi trenduri de business care ar trebui avute in vedere
business FOTO: pexels.com

In contextul in care pandemia de COVID-19 a destabilizat semnificativ piata, multe companii au fost puse in pozitia de a aborda strategii de criza, in timp ce altele au cautat noi oportunitati de dezvoltare. Chiar daca mediul ramane in continuare volatil, expertii in strategie gandesc deja dincolo de orizonturile crizei. Exista cateva trenduri de business care incep sa prinda contur.

1. Prioritizarea sigurantei clientului si angajatilor

Una dintre schimbarile aduse de pandemie, care a devenit si va ramane un trend, se refera la protejarea sanatatii si a sigurantei clientilor si angajatilor. Multe companii au investit deja semnificativ in servicii de igienizare specializate, purificatoare de aer sau dezinfectare cu lampa UV pentru a crea un mediu cat mai sigur pentru toate persoanele care le pasesc pragul. Dintr-o chestiune de la sine inteleasa si relativ generica, siguranta angajatilor si a clientilor a devenit si va ramane in continuare una discutata la cel mai inalt nivel in orice companie care se respecta.

2. Transformare digitala

Transformarea digitala este un trend care s-a accentuat semnificativ in ultimul an. De la guverne pana la companii, toti jucatorii de pe piata au devenit constienti de cat de important a devenit acest aspect. Daca inainte de pandemie unele firme alocau resurse limitate digitalizarii, acum efortul si capitalul au devenit semnificativ mai mari, realizandu-se, intr-o perioada relativ scurta, pasi semnificativi spre adoptarea si implementarea de noi tehnologii digitale. Aproape toate industriile, de la comertul cu amanuntul si asistenta medicala la educatie si cultura, au fost nevoite, si vor fi in continuare, sa isi modifice modelele de afaceri pentru a ramane relevante. Companiile care sunt dispuse sa investeasca in acest sens si sa isi asume riscuri calculate, implementand tehnologii digitale de ultima generatie, vor avea mai multe sanse sa devina lideri in domeniul lor de activitate.

3. Reconfigurarea sistemelor de aprovizionare

In ultimii ani, China si-a consolidat pozitia de lider mondial in ceea ce priveste aprovizionarea la nivel global. Cu toate acestea, pandemia a schimbat semnificativ situatia. Majoritatea companiilor de peste tot din lume au fost complet luate prin surprindere de faptul ca a doua cea mai mare economie a lumii a iesit din joc. Multe companii au fost obligate sa isi reconfigureze sistemele de aprovizionare. Pe de alta parte, asta a creat noi oportunitati pentru producatori si distribuitori mai mici, ca acestia sa isi duca afacerea la un nou nivel. Un trend de business care pare sa se configureze vizeaza tocmai aceasta fragmentare a lanturilor de aprovizionare si o noua abordare multilaterala. O astfel de viziune poate crea noi oportunitati de inovare in ceea ce priveste gestionarea stocurilor si logisticii, a productiei si a distributiei.

4. Transformarea locurilor de munca traditionale

In perioada pandemiei, multe companii si-au incurajat angajatii, acolo unde fisa postului o permitea, sa lucreze de acasa si este posibil ca acest lucru sa nu se schimbe prea mult in epoca post-COVID. Chiar daca si inainte de pandemie existau companii care ofereau angajatilor posibilitatea de a face telemunca, majoritatea nu au fost pregatite pentru schimbarea provocata de trecerea majoritatii la acest regim de munca.

Cu toate acestea, majoritatea angajatilor par sa se fi adaptat repede si chiar bine la aceasta schimbare. Prin urmare, o tendinta de business la care ne putem astepta si in perioada urmatoare vizeaza adoptarea de catre companii a unor diferite instrumente digitale pentru a-si gestiona anagajatii fara probleme. De fapt, cresterea semnificativa a cererii pentru astfel de instrumente online a functionat ca un catalizator pentru alte companii de a dezvolta produse si solutii de munca la domiciliu. Mai mult decat atat, angajatii au ajuns sa aprecieze flexibilitatea. Un studiu realizat in 16 tari, numit "Work Reimagined Employee Survey", a dezvaluit ca peste jumatate dintre salariatii de la nivel global si-ar da demisia daca nu li se ofera flexibilitate dupa pandemie.

Asadar, crizele pot avea efecte pe termen lung, unele dintre ele pozitive. Ca intotdeauna, adaptabilitatea si capacitatea de a identifica oportunitati, dar si de a face strategii pertinente, vor face diferenta.

Sursa foto: Unsplash.com

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#business, #afaceri, #trenduri business , #Companii Romania