Firmele riscă să fie închise din cauza scumpirilor la energie. Care sunt provocările Guvernului în 2022 INTERVIU

Marti, 11 Ianuarie 2022, ora 21:50
665 citiri
Firmele riscă să fie închise din cauza scumpirilor la energie. Care sunt provocările Guvernului în 2022 INTERVIU
Florin Jianu, președinte CNIPMMR FOTO www.cnipmmr.ro

Companiile din România au fost pe rând afectate, mai mult sau mai puțin, de cei doi ani ai pandemiei, iar scumpirile la energia electrică și gazele naturale din ultimul an riscă să le pună lacăt multor sectoare.

Florin Jianu, președintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a declarat pentru Ziare.com că principala grijă a IMM-urilor acum rămâne păstrarea locurilor de muncă și pe cât posibil creșterea numărului de angajați. Provocarea economiei rămâne lansarea imediată a măsurilor de susținere a mediului de afaceri, iar a doua provocare o reprezintă scumpirile datorate creșterilor costurilor la energie electrică și gaze naturale, spune Florin Jianu.

”Provocarea rămâne lansarea imediată și de urgență a măsurilor de susținere a mediului de afaceri, corelate cu nevoile imediate, cu închiderea unor sectoare. A doua provocare rămân scumpirile datorate creșterilor costurilor la energie electrică și gaze naturale, scumpiri pentru care până acum nu sesizăm intervenții ferme și care riscă să ducă la închideri de companii mici dar și de companii mari”, a declarat Florin Jianu, pentru Ziare.com.

Acesta afirmă că prioritățile sunt în linie cu provocările, adică programe de susținere pentru mediul de afaceri și intervenții ferme pentru limitarea impactului scumpirilor datorate costurilor ridicate la energie.

”În egală măsură, Guvernul împreună cu partenerii sociali trebuie să se raporteze și la România viitorului prin politici și instrumente adecvate provocărilor schimbărilor alerte ale economiei și societății, în speță, programarea fondurilor europene 2021-2027 și a resurselor din PNRR trebuie să devină realități încă din primul semestru al acestui an”, mai spune președintele CNIPMMR.

Acesta precizează că e greu să dai sfaturi unui om care rămâne fără loc de muncă, unui om care se trezește poate după ani de muncă cinstită fără posibilitatea de a continua și nu din vina sa.

”Știu ca principala grijă a IMM-iștilor rămâne păstrarea locurilor de muncă, menținerea lor și pe cât posibil creșterea numărului de angajați, așa încât, aici sunt împăcat cu gândul că au grijă unii de alții. îngrijorarea mea vine de la capacitatea statului de a se mobiliza în momentele cheie, în care întreaga societate avem nevoie de solidaritate și fermitate”, a adăugat Florin Jian ...citeste mai departe despre "Firmele riscă să fie închise din cauza scumpirilor la energie. Care sunt provocările Guvernului în 2022 INTERVIU" pe Ziare.com

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#business, #imm uri, #companii , #Stiri Companii