Videanu: Privatizarea Cupru Min era o necesitate absoluta

Vineri, 06 Aprilie 2012, ora 15:59
1440 citiri
Videanu: Privatizarea Cupru Min era o necesitate absoluta

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu (PDL), a declarat vineri ca privatizarea Cupru Min era o necesitate "absoluta" si ca in lacul de decantare erau posibile "filmari de ordin SF".

"Un investitor privat la Cupru Min, din punctul meu de vedere, era o necesitate absoluta, care sa puna pe alte principii dezvoltarea Cupru Min-ului. Statul roman nu mai poate sa acorde subventii Cupru Min-ului, nu mai poate da ajutoare de stat unei asemenea societati, are probleme de mediu uriase. Daca ati fost in zona Rosia Poieni se pot face filmari de ordinul SF in lacul de decantare. Era o necesitate absoluta", a precizat Videanu.

Reprezentantii Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie si cei ai Roman Copper au negociat joi pana la ora 4 dimineata clauzele contractului de privatizare a Cupru Min, iar discutiile au fost reluate vineri dimineata de la ora 8, au declarat, pentru NewsIn, surse din minister.

Potrivit acestora, nu se stie cat vor mai dura negocierile, termenul pana cand trebuie semnat contractul fiind vineri, la ora 23.55.

"Saptamana viitoare clauzele contractului vor fi facute publice, astfel ca fiecare clauza se negociaza si din acest punct de vedere", au spus sursele.

Roman Copper, detinuta de banca canadiana de investitii BayFront Capital Partners, a castigat licitatia care a avut loc pe 26 martie pentru privatizarea Cupru Min Abrud.

Pretul oferit de Roman Copper este de 200,7 milioane de euro, de 3,5 ori mai mult decat cel de pornire a liciatiei.

„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Opt din zece români preferă să cumpere online pentru a câștiga timp, peste media din Uniunea Europeană, într-o țară profund divizată între urban și rural, între adopție foarte...
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american
Crizele multiple anunțate de către Nouriel Roubini, cunoscutul economist din Statele Unite, au lovit lumea după ce războaiele din Ucraina și Israel, precum și blocarea traficului maritim din...
#Adriean Videanu privatizare Cuprumin, #investitori privat Cupru Min, #pret Cupru Min , #Companii Romania