Una dintre cele mai bogate familii din Belgia pregătește o achiziție de 100 de milioane de euro în România

Luni, 23 Octombrie 2023, ora 10:34
0 citiri
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia pregătește o achiziție de 100 de milioane de euro în România
Complexul Doraly ar putea fi vândut pentru 100 de milioane de euro FOTO Youtube (captură)

Dezvoltatorul imobiliar WDP, al cărui principal acţionar este una dintre cele mai bogate familii din Belgia, pregăteşte achiziţia complexului comercial Expo Market Doraly, din Afumaţi, de la antreprenorul Gheorghe Iaciu şi foşti bancheri HSBC, o tranzacţie în jurul valorii de 100 de milioane de euro, care are şanse să devină una dintre cele mai scumpe vânzări din istoria pieţei locale, potrivit surselor Profit.ro din piaţa imobiliară.

Expo Market Doraly, primul en-gros din România, înfiinţat de Dorina şi Gheorghe Iaciu în 1993, a fost scos la vânzare în 2019, ca parte a strategiei cuprinse în contractul de vânzare semnat în 2008 cu bancherii HSBC, care deţin jumătate din complexul comercial. Până de curând, grupul ungar Indotek a fost în negocieri exclusive pentru achiziţia proprietăţii, însă nu a ajuns la un acord şi s-a retras din afacere.

Acum, proprietarii Expo Market Doraly au intrat cu WDP într-un proces de due diligence (o analiză amănunţită a afacerii din punct de vedere juridic, financiar, comercial, operaţional şi tehnic) pentru a cumpăra complexul comercial, potrivit surselor Profit.ro.

Dacă se concretizează, aceasta va fi prima achiziţie făcută de WDP pe sectorul de retail, portofoliul său fiind concentrat aproape exclusiv pe proprietăţi industrial-logistice. Sursele Profit.ro spun că finalizarea tranzacţiei ar putea fi împinsă în 2024 deoarece ar putea fi necesar avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), solicitat la tranzacţii de peste 2 milioane de euro făcute de investitori din afara Uniunii Europene. Aceasta deoarece o cotă de 4,56% din acţiunile WDP este deţinută de companii legate de grupul american BlackRock, unul dintre cei mai puternici manageri de active din lume.

...citeste mai departe despre "Una dintre cele mai bogate familii din Belgia pregătește o achiziție de 100 de milioane de euro în România" pe Ziare.com

Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Lenin a fost un vizionar, iar una din maximele lui, pe care o regasiti in titlu, pare a fi valabila si in Romania zilelor noastre... Aceasta este o radiografie a momentului politic actual, cu...
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
#complex, #Doraly Expo Market pavilion, #achizitie, #afaceri , #Stiri Companii