Occidentul si cultura datoriilor: Pensionarii inca mai platesc rate pentru creditul de studii din tinerete

Marti, 16 Septembrie 2014, ora 16:25
3241 citiri
Occidentul si cultura datoriilor: Pensionarii inca mai platesc rate pentru creditul de studii din tinerete

In Romania nu s-a incetatenit inca obiceiul de a lua credite pentru studii de la banca, desi in alte parti al Europei este tot mai folosit, iar in Statele Unite este chiar incurajat sistemul, pentru ca nimeni sa nu se poata plange ca nu invata din lipsa de bani.

Americanii invata de cateva decenii folosind bani imprumutati, pe care-i restituie din salariu in rate, dupa angajare. Daca nu-i pot restitui pentru ca si-au intemeiat familii, si-au procurat locuinte, si-au procurat masini, ei prezinta justificari, iar banca le poate reesalona datoria.

Interminabilele rate pentru studii

Reesalonarea insa inseamna noi dobanzi si deci noi datorii, care pot duce usor la noi reesalonari. Pana cand? Nu exista o limita, dar s-a ajuns la o situatie cand destui pensionari inca mai au de platit rate la creditele din tinerete. Fireste, nu din salariu. Din pensie.

Iar numarul acestora este intr-o crestere ingrijoratoare. Dupa cum relateaza La Tribune, obligatiile persoanelor trecute de 65 de ani care mai figureaza cu rate pentru creditul de studii primit in trecut au crescut in ultimii ani de cateva ori. Mai concret, in 2005 acestea datorau bancilor, per total, 2,8 miliarde de dolari, iar in 2013 datoria lor a ajuns sa se cifreze la 18,2 miliarde de dolari.

Sunt mai multe feluri de obligatii de acest fel. Unii platesc creditele angajate pentru copiii sau nepotii lor, dar marea majoritate se lupta cu propriile credite, obtinute cu decenii in urma pentru ei insisi.

Ele trebuiau restituite demult dar, in functie de conjunctura fiecaruia, de obligatiile familiale sau de situatiile neprevazute care apar in viata, restituirea nu s-a putut efectua, iar creditele s-au tot reesalonat.

In general, ei beneficiaza de avantajul creditului pentru studii, care este mult mai permisiv fata de persoana creditata, decat alte tipuri de credite. Cu alte cuvinte, bancile sunt mai ingaduitoare cand este vorba de o noua perioada a creditarii, pe care o accetpta atata timp cat clientul lor prezinta garantiile necesare.

Se pare ca pragul de saracie este un drept garantat

Aici intervine insa partea cea mai delicata a problemei, intrucat reesalonarea inseamna prelungirea duratei creditului si incarcarea celui creditat cu dobanzi care devin cu atat mai impovaratoare, cu cat durata reesalonarii este mai lunga.

O analiza recenta arata ca dintre varstnicii americani, care datoreaza bancilor rate pentru creditele de studii obtinute, aproape jumatate sunt persoane ajunse la 75 de ani, iar intarzierile lor la plata depasesc 270 de zile.

Totusi, chiar si in SUA, daca intarzierea devine sistematica si, mai ales, daca garantia oferita de beneficiarul creditului nu mai prezinta siguranta, banca poate cere, in conditiile legii, executarea silita prin retinere din pensie. Cazurile nu sunt foarte frecvente, dar exista.

Astfel, conform unui raport al Government Accountability Office (GAO), 31.000 de persoane s-au aflat in aceasta situatie in in anul 2002, numarul lor crescand pana la 155.000 in 2013.

Conform unor reglementari tot ale GAO, se stabilisera in 1998 limite pana la care pot fi facute retineri din pensii pentru recuperarea datoriilor, dar acum se pune problema revizuirii lor, pentru ca in anumite situatii ele ajung sa pozitioneze pensia sub pragul de saracie. Ca umare, tot raportul GAO cere ca aceste limite sa fie actualizate.

Sub pulpana statului

Actualizate pe seama cui? A bancilor (private) in niciun caz, pentru ca cea mai mare parte a creditelor de acest fel sunt garantate de stat. Pana la urma, statul ajunge sa suporte paguba.

Situatia varstnicilor care inca mai ramburseaza creditele din tinerete constituie insa un semnal de alarma si pentru actualul tineret studios, care in Statele Unite mai mult decat oricunde in alta parte foloseste creditele bancare in perioada studiilor.

Aceste credite au crescut din 2008 pana in prezent cu 50% atingand astazi cifra de 1.000 de miliarde de dolari. S-a calculat ca datoria medie a unui student este de 25.000 dolari, ceea ce reprezinta 60% din salariul mediu anual al unui tanar absolvent.

Dar avand in vedere ca respectivele credite sunt garantate de stat, va fi necesar ca tot statul sa ia masuri pentru a se respecta rambursarea la termen, evitandu-se situatia cand oameni aflati la varsta a treia inca mai ramburseaza creditele primite pentru studii in tinerete.

Si nu atat creditele, cat dobanzile create de reesalonari.

#credit studii SUA, #credite studii rambursare, #rate credit studii, #dobanda credit reesalonat , #Credit studii