Piata auto romaneasca ocupa locul 3 in topul celor mai mari cresteri din UE

Marti, 18 Noiembrie 2014, ora 14:05
2602 citiri
Piata auto romaneasca ocupa locul 3 in topul celor mai mari cresteri din UE
Foto: eway.ro

Romania a consemnat a treia mare crestere a inmatricularilor de autoturisme noi din UE, de 26,2%, in primele zece luni din acest an, pe o piata europeana in urcare, in timp ce Dacia a avut cel mai important avans dintre marcile cu volum ridicat de vanzari, de 28,7%, la 304.405 unitati.

In Romania, vanzarile de autoturisme noi au crescut la 58.908 unitati in intervalul ianuarie-octombrie, de la 46.667 unitati in aceeasi perioada a anului trecut. Cresteri mai mari decat cea inregistrata de piata auto romaneasca au avut Portugalia (34,7%), la 119.186 unitati si Irlanda (29,6%), la 95.211 unitati, arata datele publicate de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Cum a evoluat piata auro la nivelul UE

La nivelul Uniunii Europene (UE), vanzarile de masini noi au urcat cu 6,1% in comparatie cu acelasi interval din 2013, la 10.645.907 unitati, pe fondul cresterii marilor piete din Europa.

Astfel, piata auto a avansat in Spania cu 18,1%, in Marea Britanie cu 9,5%, in Italia cu 4,2%, in Germania cu 3%, iar in Franta cu 1,4%.

De asemenea, vanzarile Dacia au urcat cel mai mult dintre marcile cu volum ridicat de vanzari, la 304.405 unitati in primele zece luni, fata de 236.496 unitati in aceeasi perioada din 2013.

Dacia, depasita doar de Jeep

Avansul Dacia a fost depasit doar de Jeep, in urcare cu 51,2%, la 27.257 masini, si Mitsubishi, cu o crestere de 42,4%, la 77.123 masini.

Grupul francez Renault, care detine marca Dacia, a inregistrat o urcare a vanzarilor de 15,3% in perioada ianuarie-octombrie, la 1.028.451 masini. Renault este al treilea mare producator auto din Europa.

Cel mai mare producator auto european, grupul german Volkswagen, a raportat o crestere de 7,9%, la 2.691.957 masini, in timp ce inmatricularile PSA Peugeot Citroen, plasat pe pozitia a doua, au urcat cu 4,4%, la 1.159.936 unitati.

Piata auto din UE a crescut pentru a paisprezecea luna consecutiv, inregistrand un avans de 6,5% in luna octombrie fata de aceeasi luna din 2013.

Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Centrul de cercetare economică și de afaceri din Londra anunța, anul trecut, că China va avea într-adevăr cea mai mare economie a lumii, dar există o alță țară care amenință...
Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine
Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine
Sonos a dezvăluit recent cea mai nouă restructurare a aplicației sale, cu scopul de a optimiza experiența de streaming audio. Noua versiune a aplicației Sonos le permite utilizatorilor să...
#piata auto, #romania automobile, #ue automobile , #stiri Dacia