Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Educatie > Stiri Educatie
A   A   A

Suma uriașă câștigată de un profesor într-o singură lună din meditații. Recomandarea autorităților fiscale

Suma uriașă câștigată de un profesor într-o singură lună din meditații. Recomandarea autorităților fiscale
Meditațiile, profitabile pentru unii profesori FOTO Pixabay
Un profesor din Arad a declarat venituri de 5.000 de euro pe lună din meditaţii, a anunțat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara.
În judeţul Arad 218 profesori au declarat veniturile realizate din meditaţii.

Printre acestea este şi un profesor, care are şi cel mai mare venit declarat în anul 2021, aproape 300.000 de lei, adică echivalentul a 5.000 de euro lunar, scrie adevarul.ro.

Pe locul doi este un contribuabil din Timiş, care a declarat că a câştigat din meditaţii 152.016 de lei.

În judeţul Caraş-Severin, cel mai mare venit declarat este 85.121 de lei, iar în Hunedoara, cea mai mare sumă declarată ca venit din meditaţii este 20.280 lei.

Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timişoara nu au menționat materiile la care au fost predate meditaţiile pentru care s-au obţinut veniturile declarate şi nici dacă persoanele care au declarat veniturile au o singură sursă de venit.

Școala românească nu asigură un nivel de minimum nota 7 fără meditații

La finalul perioadei de examene pentru elevii care au terminat școala generală și cei care au dat Bacalaureatul, ministrul Educației a făcut noi declarații dezarmante pentru părinții fără posibilități financiare.

Sorin Cîmpeanu este de părere că școala nu asigură nici măcar nota 7 fără meditații.

Fenomenul meditațiilor nefiscalizate

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş, a vorbit în luna mai despre fenomenul meditațiilor nefiscalizate.

Heiuș a declarat că nu vor fi controale în curând la profesorii care dau meditaţii elevilor, dar i-a îndemnat pe aceştia să îşi înfiinţeze PFA pentru a intra în legalitate. Heiuş a anunţat şi unele proiecte-pilot pentru persoane fizice care obţin venituri din alte activităţi.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice

Documentul de 14 pagini explică pas cu pas ce trebuie să facă profesorii în cazul în care iau bani de la copii pentru pregătire în particular.

Printre obligațiile menționate sunt declararea veniturilor, depunerea formularelor prevăzute de lege în termenul stabilit și deținerea unei case de marcat. ...citeste mai departe despre "Suma uriașă câștigată de un profesor într-o singură lună din meditații. Recomandarea autorităților fiscale" pe Ziare.com
Facebook ShareTweet
 Marti, 02 August 2022, ora 12:09

 Articol citit de 536 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor