Daewoo Electronics, preluat de iranieni

Luni, 15 Noiembrie 2010, ora 00:30
1540 citiri
Daewoo Electronics, preluat de iranieni

Grupul iranian Entekhab Industrial a preluat compania sud-coreeana Daewoo Electronics pentru 518 milioane de dolari, potrivit informatiilor din presa din Iran, confirmate pentru AFP de o sursa diplomatica de la Teheran, informeaza Mediafax. 

Entekhab a concurat cu grupul suedez Electrolux pentru preluarea Daewoo Electronics, companie care a avut rezultate slabe in ultimii ani.

Daewoo Electronics a fost infiintata in 1999, in momentul divizarii conglomeratului sud-coreean Daewoo, si include productia de electrocasnice ca frigidere, masini de spalat, cuptoare cu microunde sau televizoare.

De la infiintare, compania s-a aflat sub controlul unui consortiu de banci creditoare, care controlau 97,5% din capital. Achizitia are loc in contextul sanctiunilor economice internationale severe la care este supus Iranul. 

#daewoo electronics, #electronice, #electrocasnice , #stiri Electrolux