Energie regenerabila: Romania, devine atractiva pentru cel mai mare producator din Italia

Joi, 20 Decembrie 2012, ora 15:01
2573 citiri
Energie regenerabila: Romania, devine atractiva pentru cel mai mare producator din Italia

Compania italiana de energie ERG Group opereaza in prezent predominant in domeniul petrolului si gazelor, dar ca multi dintre competitorii sai vrea si o felie mai mare din energia verde. Este Europa emergenta locul spre care sa priveasca?

In planurile de investitii pe 2013-2015, in valoare de 500 de milioane de euro, anuntate miercuri, ERG a subliniat o schimbare a prioritatilor spre cresterea activitatilor privind energia eoliana, urmarind expansiunea pe pietele din Romania si Bulgaria. Ambele tari ofera oportunitati de investitii atractive datorita sprijinului statului, dar cat timp va dura acest lucru?, se intreaba Financial Times pe blogul beyondbrics.

Deja cel mai mare producator din Italia, 15% din activele ERG de energie regenerabila se afla in afara Italiei. Directorul executiv al ERG, Luca Bettonte, a declarat intr-un comunicat ca planurile sunt o continuare a eforturilor grupului de "repozitionare a portofoliului sau spre afaceri mai profitabile si mai putin volatile". Vremurile sunt grele pentru rafinarii pe o piata competitiva si volatila lovita de criza zonei euro si a energiei regenerabile, noteaza FT.

In urma achizitionarii de parcuri eoliene in Italia si Germania, de la compania franceza GDF Suez, ERG este acum unul dintre primii zece producatori de energie eoliana din Europa, cu o capacitate instalata de 1.231 MW.

Luni, ERG a anuntat achizitia in valoare de 135 milioane de euro a unui proiect de dezvoltare a energiei eoliene de 84 MW in Romania prin intermediul unui joint-venture, "Lukerg Renew", cu Lukoil - infiintat pentru a realiza proiecte de energie regenerabila in Europa de Est si Rusia - iar acum afirma ca noul plan va ajuta compania sa-si extinda in continuare amprenta internationala "prioritar in Romania si Bulgaria".

Compania a anuntat in cadrul unei conferinte telefonice ca acestea sunt "tari foarte stabile in ceea ce priveste reglementarea si stimulentele" iar ERG spera ca in cele din urma sa preia 5% din cota pietei de electricitate din Romania si 6% in Bulgaria. Polonia este urmatoarea tinta.

In planul de investitii pe 2009-2012, 26% din investitii, sau 302 milioane de euro, au fost alocate energiilor regenerabile. Suma este mai mica pentru a satisface planul pe 2013-2015 - circa 500 de milioane de euro in total -, dar 60% din aceasta suma, 300 de milioane de euro, va merge la domeniul eolian.

Randamentul investitiilor arata bine, potrivit FT: in 2011, veniturile din energiile regenerabile au reprezentat doar unu la suta din totalul grupului, dar au returnat aproape un sfert din castiguri inainte de dobanzi, impozitare, depreciere si amortizare.

Este increderea in Romania si Bulgaria justificata?, se intreaba FT. Asa cum a relatat beyondbrics in septembrie, desi in Bulgaria s-au facut investitii considerabile in energii regenerabile datorita sprijinului guvernamental si unui angajament de a atinge tinta UE de 16% energie din surse regenerabile pana in 2020, reducerile retroactive de taxe platite producatorilor de energie regenerabila introduse in septembrie au determinat Asociatia Bulgara de Energie Eoliana sa declare ca industria a fost angrenata intr-o "lupta pentru supravietuire".

In luna iunie, tarifele fixe la energia solara si eoliana au fost reduse cu 54% si respectiv 22%, in contextul in care guvernul a depus eforturi pentru a reduce facturile la energie si a implementa reduceri ale cheltuielilor statului.

Potrivit unui raport din octombrie al Energo, Romania beneficiaza de cel mai generos sprijin din regiune din partea statului si a reusit sa-si dubleze capacitatea energiei eoliene in ultimii doi ani. Totusi, releva FT, este departe de a fi stabila politic si se lupta, de asemenea, cu un buget de austeritate - subventiile ridicate nu sunt de asteptat sa dureze.

Toate acestea nu suna la fel de bine ca portretizarile facute de ERG, de medii de reglementare stabile. Faptul ca ERG este asociat cu Lukoil, una dintre cele mai mari si mai influente companii din regiune, ar putea ajuta, dar ar fi mai bine daca guvernele nu ar rezerva surprize, concluzioneaza FT.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#investitii energie regenerabila, #energie regenerabila Romania, #energie regenerabila Bulgaria, #piete emergente energie verde, #expansiune piata energie verde Romania , #Energie regenerabila