Rasturnare de situatie: Rusii ar putea ajunge sa detina controlul unei companii petroliere din SUA

Vineri, 14 Aprilie 2017, ora 15:27
8731 citiri
Rasturnare de situatie: Rusii ar putea ajunge sa detina controlul unei companii petroliere din SUA
Foto: Oil Price

Gigantul petrolier rus Rosneft ar putea deveni proprietarul de drept al unei importante companii rivale din Statele Unite, Citgo, lucru care a starnit ingrijorare in randul oficialilor de la Washington.

Investitiile companiilor occidentale in sectorul petrol-gaze din Rusia au fost sistate in urma cu 3 ani, ca urmare a regimului de sanctiuni impus dupa declansarea crizei din Ucraina, iar noua rasturnare de situatie da fiori reci politicienilor americani, transmite CNN Money.

Ciudata situatie a aparut ca urmare a lipsei de lichiditati cu care se confrunta... Venezuela, compania de stat Petroleos de Venezuela apeland in luna decembrie a anului trecut la un imprumut generos acordat de rusi prin intermediul Rosneft.

Petroleos de Venezuela este si actionarul majoritar in cadrul Citgo, o companie energetica din Houston-Texas, iar imprumutul a fost garantat cu 49,9% din actiunile companiei din SUA.

Astfel, in cazul in care compania din Venezuela nu va reusi sa dea inapoi banii imprumutati de la Rosneft, rusii ajung sa se implice direct in piata de energie din SUA.

Chiar si fara ca Citgo sa fie un jucator de top pe piata de energie americana, implicarea Moscovei in afacerile cu petrol din Statele Unite reprezinta o sursa de ingrijorare manifestata atat de congresmanii si senatorii republicani, cat si de cei democrati.

"Suntem ingrijorati de faptul ca preluarea controlului de catre Rosneft asupra unui important furnizor local se poate transforma intr-o amenintare la adresa securitatii energetice a Statelor Unite, cu impact direct asupra fluxului de livrari si a pretului practicat pentru consumatorii americani, si expunand infrastructura critica a SUA la amenintari externe", au scris reprezentantii celor doua tabere politice intr-o scrisoare comuna adresata secretarului Trezoreriei SUA, Steve Mnuchin.

Mnuchin este si presedintele Comitetului pentru Investitii Straine din SUA, care poate da unda verde tranzactiilor dintre firmele americane si parteneri de pe alte piete, iar in acest caz, Rosneft are nevoie doar de a achizitiona inca un mic pachet de actiuni si sa astepte ca datornicii din Venezuela sa nu isi achite imprumutul pentru a dobandi controlul asupra Citgo.

"Nu se va intampla saptamana aceasta, dar Petroleos de Venezuela ar putea rata plata transei din octombrie sau noiembrie", arata Francisco Monaldi, profesor asociat pe teme de politici energetice din America Latina la Institutul Baker al Universitatii Rice.

In acelasi timp, analistii economici nu cred ca Kremlinul va putea sa faca in SUA, prin intermediul Citgo, acelasi joc pe care il practica pe piata europeana a gazelor prin intermediul Gazprom, de exemplu.

"Rusii nu pot tine SUA ostatice", sustine John LaForge, expert in energie al Wells Fargo, care aminteste si faptul ca Citgo nu livreaza mai mult de 800.000 de barili zilnic, o cantitate neinsemmnata in raport cu consumul zilnic de 20 milioane de barili de pe piata americana.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#securitate energetica SUA, #rosneft, #imprumut Rusia Venezuela, #jocuri plitice Rusia SUA, #piata energie Statele Unite , #Companii energetice