Regiunea Bucuresti - Ilfov mai are fonduri pentru Casa Verde Fotovoltaice 2019

Miercuri, 19 Februarie 2020, ora 10:48
4261 citiri
Regiunea Bucuresti - Ilfov mai are fonduri pentru Casa Verde Fotovoltaice 2019
Foto: Dan Tudose, manager e-acumulatori.ro

In acest moment, in Programul National Casa Verde Fotovoltaice 2019 au fost depuse 26.300 de dosare la nivel national, cele mai multe pentru Regiunea Nord-Est (4116 de cereri, pentru finantari in valoare de 81.980.000 de lei), iar numarul cel mai mic a fost inregistrat pentru Regiunea de Vest (cu 2643 de cereri, in valoare de 52.200.000 de lei), potrivit E-acumulatori.ro - instalator autorizat de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) prin firma P Plus 2002 SRL.

Compania aduce o serie de precizari legate de Programul National Casa Verde Fotovoltaice, inceput in 2019 si despre stadiul actual al dosarelor inscrise pentru finantare.

Desi fondurile pentru celelalte regiuni s-au epuizat, pentru zona Bucuresti-llfov se mai pot inca depune dosare. Pentru aceasta regiune au fost inscrise in platforma AFM, pana acum, 3257 de dosare, in valoare totala de 80.000.000 de lei, explica oficialii companiei.

"Dupa sistarea si reluarea Programului National Casa Verde Fotovoltaice in toamna anului trecut, suntem activ interesati de stadiul dosarelor si derularea programului, mai ales ca E-acumulatori.ro - instalator autorizat AFM prin firma P Plus 2002 SRL - are sute de dosare inregistrate in platforma virtuala dedicata.

Mai mult, ne dorim sa ii asiguram pe cei care ne-au ales ca furnizori de eforturile pe care le facem pentru a lucra alaturi de noua conducere a Administratiei Fondului de Mediu pentru buna derulare a programului.

Am fost asigurati de AFM si Ministerul Mediului, ca toate dosarele vor fi evaluate corect, iar cele care indeplinesc conditiile de eligibilitate vor primi si finantarea dorita.

Mai mult, ni s-a mentionat ca, se doreste publicarea la finalul fiecarei luni a dosarelor analizate, iar pana la finalul lunii aprilie sa se finalizeze evaluarea tuturor dosarelor.

Asteptam cu interes aceste actiuni pentru a putea incepe instalarea propriu-zisa a panourilor fotovoltaice si pentru a ajuta clientii nostri si romanii din toata tara sa devina prosumatori.

Consideram ca sunt pasi importanti catre o Romanie mai verde si mai sustenabila energetic", a declarat Dan Tudose, Manager E-acumulatori.ro.

Despre Programul National Casa Verde Fotovoltaice 2019

Panourile fotovoltaice asigura persoanelor fizice proprietari de imobile independenta energetica (70-80 % din ce consuma este generat de panouri) si, in plus, acesta se va bucura de o economie importanta la factura de energie.

Programul AFM asigura o finantare de pana la 90% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile, in limita sumei de 20.000 lei.

Suma finantata de AFM se scade de catre instalatorul validat din valoarea totala a facturii, iar diferenta se suporta de catre beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Stadiul dosarelor inscrise in program se poate verifica la adresa:

https://fotovoltaice.afm.ro/#/login

E-acumulatori.ro este un business de familie, inceput in 2002 si dezvoltat puternic din 2009.

Astazi, din portofoliul companiei fac parte 30.000 de produse, ceea ce ii confera pozitia de lider in ceea ce priveste gama de produse disponibile online. Printre brandurile aflate in portofoliu se numara Panasonic, Enersys, LG, Renusol, Legrand, Eaton etc.

In 2018, E-acumulatori.ro a inregistrat o cifra de afaceri de 9 mil. lei fara TVA, cu 10% mai mult fata de anul anterior.

Managerul companiei, Dan Tudose, este preocupat de noutatile din domeniul energiei regenerabile isi doreste sa aduca si in Romania sisteme de ultima generatie din Europa: sisteme de energie regenerabila complexe, sisteme de iluminat inteligent, statii de incarcare casnice pentru masini electrice.

#Programul Na ional Casa Verde Fotovoltaice, #fonduri pentru Casa Verde Fotovoltaice 2019 , #Energie regenerabila