Au început să fie achitate restituirile de prime de la Euroins, compania de asigurări aflată în insolvență

Joi, 18 Mai 2023, ora 07:27
407 citiri
Au început să fie achitate restituirile de prime de la Euroins, compania de asigurări aflată în insolvență
Euroins este în insolvență FOTO Arhivă

După 60 de zile de la ridicarea autorizaţiei de funcţionare companiei de asigurări Euroins, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FDA) anunţă, miercuri, că a autorizat primele cereri de plată.

Este vorba de peste o mie de cereri, în valoare de peste 658.000 de lei.

”Conform prevederilor legale, astăzi, 17 Mai 2023, se împlineşte termenul legal de 60 de zile, de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei de ridicare a autorizaţiei de funcţionare, în cazul Societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare SA. Prin urmare, FGA poate proceda la plata creanţelor de asigurări cuvenite creditorilor de asigurări ai acestui asigurător”, anunţă, miercuri, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, instituţia a aprobat o primă tranşă de 1.004 cereri de plată – Restituiri primă - pentru creditorii de asigurări ai Euroins SA, urmând ca plăţile efective să fie efectuate în cursul zilei de joi, 18 aai 2022.

Primele plăţi însumează 658.562 lei

”Achitarea creanţelor de asigurări va continua pe măsură ce FGA va analiza şi aviza la plată cererile creditorilor de asigurări ai Euroins SA, înregistrate la Fond, în paralel cu activitatea de avizare/plată a cererilor de plată înregistrate pentru alţi asigurători în faliment”, a mai transmis FDA.

Instituţia precizează, de asemenea, că a procedat, conform legislaţiei, la preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile de la asigurător, pentru a putea analiza cererile de plată înregistrate la Fond.

”Procesul a fost unul de îndelungat, având în vedere dimensiunea companiei şi a bazelor de date deţinute de aceasta”, a mai transmis instituţia, care precizează că statusul cererilor de plată poate fi urmărit online, pe site-ul FGA.

Instituţia precizează că, până la data de 16 Mai 2023, FGA a recepţionat un număr de 71.774 cereri de plată, pentru Euroins SA. Dintre acestea, Fondul a înregistrat: 38.492.

”Având în vedere situaţia generată de intrarea în insolvenţă a Societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare SA, asigurător cu un număr de 2.769.770 poliţe RCA valabile la momentul ridicării autorizaţiei de funcţionare, precum şi faptul că, FGA gestionează cereri de plată pentru mai multe societăţi aflate în faliment: Astra SA, Carpatica Asig SA, Forte SA, Certasig SA, City Insurance S ...citeste mai departe despre "Au început să fie achitate restituirile de prime de la Euroins, compania de asigurări aflată în insolvență" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus a introdus pe piață o nouă tabletă, OnePlus Pad Go, o versiune mai accesibilă a modelului OnePlus Pad. Cu un preț de pornire de aproximativ 230 EUR în Europa, tableta promite să...
#primele, #plati, #restituire, #asigurari, #euroins, #insolventa , #Stiri Finantare