Finantele au luat 785,5 milioane lei la ultima licitatie din acest an

Luni, 28 Decembrie 2009, ora 16:38
1271 citiri
Finantele au luat 785,5 milioane lei la ultima licitatie din acest an

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a vandut, luni, titluri de stat cu maturitate la sase luni de785,509 milioane lei (187 milioane euro), cu 57% peste valoarea anuntata, la randamentul mediu anual obisnuit pentru ultimele licitatii, de 10%, potrivit datelor bancii centrale. citate de NewsIn.

Valoarea anuntata initial era de 500 milioane lei, iar randamentul maxim acceptat a fost tot de 10% pe an.

Bancile au depus cereri de cumparare de 1,255 miliarde lei (299 milioane euro).

La sedinta similara din 14 decembrie, Finantele au atras 621,505 milioane lei (146,25 milioane euro), cu aproape 38% sub valoarea anuntata, la un randament mediu anual de 10%.

In decembrie, MFP si-a propus sa se imprumute cu 4,8 miliarde lei prin titluri de stat, reusind sa ia in cele din urma 3,9 miliarde lei.

In total, in acest an, Finantele au luat din piata aproape 64,9 miliarde lei(15,4 miliarde euro), ceea ce reprezinta de peste cinci ori mai mult decat in 2008.

In 2008, ministerul luase de pe piata locala 12,46 miliarde lei (3,4 miliarde euro) prin emisiuni de certificate de trezorerie si obligatiuni benchmark, reprezentand 94% din valoarea anuntata, fata de 9 miliarde lei obtinute in 2007 prin emisiuni de certificate de trezorerie si obligatiuni benchmark.

Dobanzile platite pentru titlurile emise de la inceputul acestui an au scazut treptat de la 14,24% in prima licitatie din ianuarie, iar in ultimele doua luni din 2009, ministerul a refuzat sa plateasca dobanzi mai mari de 10%, luand adesea din piata mai putin decat anuntase ori chiar respingand licitatiile.

Randamentul platit de MFP, de cel mult 10%, s-ar putea mentine si in prima parte din 2010, potrivit estimarilor pietei.

In acest an, Finantele au mai luat de pe piata interna 2,67 miliarde euro prin emisiuni in valuta.

Totodata, ministerul a mai imprumutat 1 miliard euro printr-un club loan.

Pentru primul trimestru din 2010, Ministerul Finantelor estimeaza volumul imprumuturilor de pe piata interna la 10-12 miliarde lei.

Autoritatile romane si FMI au mentinut tinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an la 7,3% din produsul intern brut (PIB). 

Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Investițiile sporite, care însumează peste 10% din PIB, în sectorul militar, precum și evoluția producției industriale din ultimii doi ani din Rusia, sprijinită enorm de China, creionează...
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Centrul de cercetare economică și de afaceri din Londra anunța, anul trecut, că China va avea într-adevăr cea mai mare economie a lumii, dar există o alță țară care amenință...
#finante, # lei, # licitatie , #stiri FMI