FMI catre Europa de Est: Vreti crestere economica? Reduceti gradul de indatorare!

Luni, 11 Mai 2015, ora 11:30
3982 citiri
FMI catre Europa de Est: Vreti crestere economica? Reduceti gradul de indatorare!
Foto: NATO Council

Tarile Europei de Est pot reveni la nivelul de crestere economica si de atragere a investitiilor de dinaintea crizei financiare doar daca-si reduc gradul de indatorare, sustin expertii Fondului Monetar International.

Desi consumatorii, companiile si bancile din regiune au depus serioase eforturi pentru a evita o crestre a nivelului de indatorare, prea putin tari din estul si sud-estul Europei au reusit sa reduca nivelul de indatorare din sectorul privat intr-o masura satisfacatoare, citeaza reporterii Bloomberg din raportul FMI.

Inglodati in datorii

"Pentru a relua investitiile si a asigura o revenire economica robusta, politica economica trebuie sa vizeze sustinerea cererii interne si echilibrarea bilanturilor in sectorul privat", considera reperezentantii Fondului.

Investitiile straine directe si creditele bancare au asigurat o crestere economica de 5 procente in Europa de Est cu un an inainte de declansarea crizei financiare din 2008.

Incepand cu 2009 insa, numarul creditelor neperformante a devenit tot mai mare, afectand rentabilitatea afacerilor din regiune.

Inasprirea conditiilor de creditare si un numar ridicat de credite ipotecare contractate in euro si in franci elvetieni au afectat si mai mult economia statelor din Europa de Est.

Expertii FMI considera ca lichidarea creditelor neperformante, relaxarea pietei muncii si imbunatatirea mediului de afaceri sunt masurile care se impun pentru cateva state din zona, cum ar fi Bulgaria, Croatia si Ucraina, dar si Slovenia si Letonia.

Ritmuri diferite

Expertii FMI considera ca tarile est-europene inregistreaza viteze diferite de dezvoltare economica, in functie de cum se raporteaza la scaderea pretului petrolului, relatiile comerciale cu Uniunea Europeana si conflictul din Ucraina.

Tarile baltice si cele din estul Europei au sansa de a inregistra o crestere economica medie de 2,6% in cursul acestui an si de 3,6 pentru anul viitor.

Pentru statele din peninsula balcanica, expertii FMI prognozeaza o crestre de doar 1,9% in 2015 si de 2,4% anul viitor.

Prognoza este sumbra pentru tarile angrenate in conflictul din estul Ucrainei, in acest caz estimandu-se o reducere a cresterii economice din Ucraina de 5,5% si o contractie de 3,8 procente pentru economia rusa, afectata de prabusirea pietei petrolului si a sanctiunilor dictate de UE si Statele Unite.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#economii Europa de est, #performante economice Europa de est, #grad indatorare Europa de est, #raport FMI Europa de est , #stiri FMI