Guvernul prezinta FMI variante de TVA, cu impozitarea suplimentara a pensiilor mari

Sambata, 26 Iunie 2010, ora 00:16
1412 citiri
Guvernul prezinta FMI variante de TVA, cu impozitarea suplimentara a pensiilor mari

Guvernul va prezenta FMI mai multe variante de crestere a TVA combinate cu impozitarea suplimentara a pensiilor mari si cresterea contributiilor de asigurari sociale, o decizie finala privind nivelul noilor taxe urmand sa fie luata dupa raspunsul Fondului, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Potrivit acestora, Executivul analizeaza in prezent majorarea TVA la maxim 23% in cazul in care va fi majorata si cota unica de impozitare sau la 24% daca impozitul unic va fi pastrat la nivelul actual de 16%.

Cresterea TVA va fi insotita cel mai probabil de impozitarea suplimentara si in trepte a pensiilor mari si majorarea contributiilor de asigurari sociale.

"La acest moment este un mix de propuneri care vor fi prezentate FMI, dar nu exista o decizie finala", au aratat sursele. Guvernul se va reuni sambata in sedinta pentru a discuta noile impozite.

Pana atunci, reprezentantii Ministerului Finantelor vor discuta, in aceasta noapte, cu oficialii FMI in vederea unei solutii finale. 

#guvern, #fmi, #tva, #impozitare, #pensii , #stiri FMI