CE va intrerupe platile pentru o parte din proiectele POR

Joi, 02 Iunie 2011, ora 14:16
1560 citiri
CE va intrerupe platile pentru o parte din proiectele POR

Comisia Europeana va intrerupe platile ce vizeaza o parte a proiectelor din cadrul Programului Operational Regional, conform Mediafax.

 

"Putem confirma faptul ca CE a anuntat la 26 mai ca va intrerupe plata privind o parte din Programul Operational Regional. Subliniem ca este vorba despre o intrerupere a platilor, nu despre o suspendare a platilor. Autoritatilor romane li se cere sa indeplineasca solicitarile formulate pe baza descoperirilor auditului preliminar, astfel incat Comisia sa poata executa platile legate de acest program", se arata in raspunsul transmis de serviciul de presa al CE, in care nu se precizeaza detalii despre programele aflate in discutie, concluziile exacte ale auditului sau sumele a caror plata se intrerupe.

CE reaminteste ca, potrivit procedurilor, exista pentru fiecare program operational pentru o regiune sau pentru fiecare obiectiv national o autoritate de management. Autoritatile de management trebuie sa aleaga si sa implementeze proiecte conform regulilor stabilite la inceputul perioadei de finantare, in cooperare cu CE si doar pentru proiectele avand o valoare totala (n.red. - valoarea totala reprezinta suma dintre contributia UE si contributia nationala sau particulara obligatorie) de peste 50 de milioane de euro trebuie sa ceara consimtamantul prealabil al Comisiei.

Potrivit sursei citate, Romania poate utiliza in perioada 2007 - 2013 fonduri de 19,667 miliarde de euro din POR, carora trebuie sa li se adauge o contributie nationala obligatorie de 4 miliarde de euro.

"Pana in prezent, din banii disponibili pentru Romania in Fondul de Coeziune - utilizat pentru proiectele mari de infrastructura si mediu - 15,1% au fost platiti de Comisie. Din Fondul European de Dezvoltare Regionala s-au platit 13,6%, iar din Fondul Social European, pentru proiecte educationale si sociale, s-au platit proiecte in valoare de 14,2%", precizeaza Comisia in raspunsul transmis MEDIAFAX.

"Pentru toate cele trei fonduri la un loc, rata de absorbtie la nivelul UE este de 25,1 %. Romania se afla potrivit acestor date sub media la nivel european, insa autoritatile romane au promis ca sunt sau ca vor fi organizate structuri pentru imbunatatirea situatiei", se mai arata in raspunsul citat, care precizeaza ca cifrele transmise sunt cele mai recente, respectiv din data de 11 mai.

In ceea ce priveste existenta unor semnale privind probleme legate de autoritatile romane si utilizarea fondurilor din POR, CE subliniaza ca "trebuie facuta distinctie clara intre greseli si fraude sau abateri deliberate".

"Multe greseli sunt pur administrative sau determinate de o aplicare incorecta a regulilor UE privind achizitiile publice a proiectelor mai mari. Frauda efectiva, reala, este foarte mica, reprezentand 0,2% din totalul cazurilor in care apar greseli. UE nu va inceta insa niciodata sa combata frauda, care din pacate se regaseste in fiecare stat membru fara a putea particulariza o tara anume", mai spune Comisia.

CE precizeaza ca regulile pentru aplicarea si utilizarea fondurilor europene sunt si raman aceleasi in toate statele membre.

"CE impreuna cu FMI, BM si BEI sunt insa gata sa pregateasca oficialii romani si sa-i asiste in procesul de gestionare a planificarii proiectelor si de lucru cu fondurile", explica CE.

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#program operational regional, #comisia europeana, #fonduri europene, #sistare por , #Dezvoltare regionala