Cine va fi primul turist care va calatori in jurul Lunii si pe cine ia cu el

Marti, 18 Septembrie 2018, ora 12:28
1244 citiri
Cine va fi primul turist care va calatori in jurul Lunii si pe cine ia cu el
Foto: Arhiva Pixabay

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa, care a facut avere din comertul online de haine si care este colectionar de arta contemporana, va fi primul turist trimis intr-o calatorie in jurul Lunii de compania americana privata SpaceX.

El va fi insotit de artisti, informeaza AFP, data prevazuta a calatoriei fiind anul 2023.

Anuntul a fost facut luni de fondatorul SpaceX, Elon Musk, la sediul companiei din Los Angeles, intr-o uzina uriasa in care se fabrica in prezent o racheta la fiecare 14 zile.

"In 2023, voi invita sase sau opt artisti din lumea intreaga sa mi se alature in aceasta misiune catre Luna", a afirmat Yusaku Maezawa, in varsta de 42 de ani, care a urcat pe scena zambind, intre doua rachete enorme din gama Falcon 9.

"Ei vor trebui sa creeze ceva la intoarcerea pe Pamant", a adaugat magnatul. "Capodoperele lor ii vor inspira pe toti visatorii care dorm in noi".

Calatoria, pentru ei, va fi gratuita, a precizat Elon Musk. Magnatul japonez ii va contacta pe artistii care ii plac.

Acesti privilegiati vor fi primii oameni care vor face turul Lunii, de la sfarsitul programului Apollo in 1972. Doar 24 de americani au facut acest lucru pana cum, dintre care 12 au mers pe suprafata Lunii.

Pretul este secret

Yusaku Maezawa a declarat ca a platit toate locurile de la bordul rachetei BFR, conceputa pentru a fi suficient de mare sa transporte pana la 100 de persoane, si pe care SpaceX o construieste la Los Angeles.

Insa pretul este secret.

"El plateste multi bani", a spus Elon Musk, subliniind ca suma reprezinta o parte semnificativa din bugetul de dezvoltare, estimand un cost total de 5 miliarde de dolari. Intrebat daca a platit mai mult sau mai putin de 5% din costul total, Maezawa a raspuns ambiguu, ca "este satisfacut cu doar 5%".

"El ne-a ales", a mai afirmat fondatorul SpaceX, care este si patron al constructorului de automobile Tesla.

Yusaku Maezawa este fondatorul celei mai mari platforme online de vanzare de obiecte vestimentare, Zozotown, si averea sa este estimata la 3 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Maezawa, care este foarte activ pe Instagram, este pasionat de arta contemporana. El il adora pe Jean-Michel Basquiat. Anul trecut, acesta a cumparat o opera a artistului pentru suma de 110,5 milioane de dolari. Luni, magnatul a purtat un tricou cu un desen al artistului.

Colectia sa include opere de Pablo Picasso, Roy Lichtenstein, Andy Warhol, Alexander Calder sau Jeff Koons.

Cea mai puternica racheta din is ...citeste mai departe despre "Cine va fi primul turist care va calatori in jurul Lunii si pe cine ia cu el" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#calatorie Luna 2023, #turisti vizita Luna 2023, #miliardar japonez calatorie Luna , #Stiri Funny