Autoritatile din Germania prefera oferta Magna pentru Opel

Miercuri, 20 Mai 2009, ora 15:50
1022 citiri
Autoritatile din Germania prefera oferta Magna pentru Opel

Guvernele regionale din Germania prefera oferta de investitii a producatorului de piese auto canadiano-austriac Magna pentru compania Opel, a grupului american General Motors, in detrimentul celei prezentate de Fiat, a declarat un oficial guvernamental apropiat situatiei, citat de Bloomberg.

Oferta Magna este "mult mai de incredere, inovativa si sustenabila" in comparatie cu cea a Fiat, a afirmat Hendrik Hering, ministrul Economiei in landul Rhineland-Palatinate.

El a precizat ca cele patru landuri germane in care Opel are centre de productie, cu 25.000 de angajati, opteaza pentru conceptul prezentat de grupul canadiano-austriac, care nu prevede inchideri de fabrici in Germania.

Magna vrea sa integreze compania germana si sa-i furnizeze direct piese pentru autovehicule.

"Ideea referitoare la furnizarea pieselor este foarte atractiva, lucru care lipseste din propunerea Fiat", a spus Hering, care a avertizat, insa, ca eliminarile de locuri de munca vor fi considerabile.

Oferta Fiat prevede, in schimb, aport de tehnologie, precum motoare si platforme, si permiterea accesului la reteaua comerciala din America de Sud si Asia, zone in care Opel nu este prezent, arata publicatia La Repubblica, citata de Mediafax.

GM a anuntat ca se asteapta ca cel putin trei investitori sa-si depuna ofertele de investitii pentru Opel pana la termenul limita, miercuri, ora 16:00 GMT, potrivit Reuters.

Alaturi de Fiat si Magna, o alta companie interesata de Opel este RHJ International, din Belgia, potrivit unei surse apropiata situatiei.

„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Opt din zece români preferă să cumpere online pentru a câștiga timp, peste media din Uniunea Europeană, într-o țară profund divizată între urban și rural, între adopție foarte...
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american
Crizele multiple anunțate de către Nouriel Roubini, cunoscutul economist din Statele Unite, au lovit lumea după ce războaiele din Ucraina și Israel, precum și blocarea traficului maritim din...
#opel, # gm, # guvernamental, # fiat , #stiri General Motors