Startup-ul clujean Wello a fost selectat in acceleratorul Google for Startups, in cadrul programului Business Model Mastering

Miercuri, 22 Aprilie 2020, ora 18:09
3749 citiri
Startup-ul clujean Wello a fost selectat in acceleratorul Google for Startups, in cadrul programului Business Model Mastering
Foto: Wello

Wello, platforma de sanatate pentru copii si parinti, bazata pe un program de inteligenta artificiala (AI), a fost selectat in acceleratorul Google for Startups, in cadrul Business Model Mastering, program destinat companiilor aflate in faza de crestere. Wello a fost ales, alaturi de alte 5 startup-uri europene.

Astfel, pana pe 4 iunie, Wello va face parte dintr-un program intensiv de accelerare de business, bazat pe o serie de workshop-uri interactive, in timpul carora va avea acces la know-how, instrumente si indrumari aplicate, pe care sa le foloseasca pentru a creste eficienta actualului model de business. Structura programului le ofera companiilor selectate posibilitatea de a discuta cu experti de top si alti participanti despre provocarile curente de afaceri si solutii la situatii concrete.

"Obiectivul nostru este dezvoltarea Wello pentru etapa urmatoare si sa ne punem la punct modelele de business, atat B2C, cat si B2B, astfel incat sa putem ajuta cat mai multi copii supraponderali si familiile acestora sa se familiarizeze cu un comportament de viata sanatoasa, bazat pe o alimentatie corespunzatoare varstei, miscare si consiliere pentru stabilirea unui echilibru emotional", spune Sveatoslav Vizitiu, cofondator Wello.

"Totodata, selectarea in acest program de accelerare de business ne da acces direct la cele mai bune produse, conexiuni si practici Google, pentru a dezvolta mai bine si mai rapid platforma Wello in directia stabilita".

Dezvoltarea platformei Wello a inceput in august 2017, dupa ce fondatorii au primit o finantare nerambursabila in valoare de peste 650.000 de euro, proiectul fiind desemnat castigator in cadrul Programului Operational Competitivitate 2014-2020, cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala.

Varianta beta a aplicatiei a fost lansata in noiembrie anul trecut, fiind descarcata deja de peste 10.000 de ori, urmand ca versiunea finala sa fie lansata pe 1 iunie 2020, in conditiile in care, in prezent, 1 din 3 copii cu varste intre 5 ani si 19 ani este supraponderal sau obez, potrivit WOF (Federatia Mondiala a Obezitatii).

Aplicatia Wello se adreseaza copiilor cu varste intre 8 si 14 ani si familiilor acestora si este:

- O sursa completa de informatii despre alimentatia copiilor si crearea unui stil de viata sanatos, care va ajuta parintii sa alcatuiasca pentru copiii lor planuri de nutritie intr-o maniera distractiva, motivanta si inteligenta;

- O platforma care ofera programe de nutritie personalizate si sfaturi de sanatate de la experti in nutritie, antrenori de fitness si medici generalisti, pe baza informatiilor colectate si analizate de AI despre utilizatori (timpul de somn, activitatea fizica, starea vremii etc.);

- O aplicatie ce recomanda, in functie de locatia utilizatorului, locuri unde se mananca sanatos, sau unde pot gasi furnizori de alimente sanatoase, in functie de planurile de nutritie personalizate.

Wello a organizat anul trecut, in luna august, prima tabara gratuita din Romania pentru copiii cu probleme de greutate, ajutandu-i sa slabeasca intr-un mod sanatos. In prima editie Wello Camp, cei 60 de copii participanti au slabit cumulat 169 de kilograme.

Wello intentioneaza ca anul acesta sa organizeze alte doua editii Wello Camp, pentru a ajuta mai multi copii sa se familiarizeze cu un comportament de viata sanatoasa, prin notiuni de nutritie, miscare si consiliere, pe care sa le mentina, odata reveniti acasa.

Despre Wello

Wello este platforma de sanatate pentru copii si parinti, bazata pe un program de inteligenta artificiala. Aceasta isi propune sa ajute copiii cu probleme de greutate sa slabeasca si sa aiba un stil de viata sanatos, bazat pe alimentatie corespunzatoare, activitate fizica, motivandu-i prin joc sa isi indeplineasca obiectivele.

Aplicatia Wello este dezvoltata de Art Dynasty, companie prezenta pe piata romaneasca a serviciilor de design specializat - User Interface si User Experience Design - din anul 2010. Valoarea totala a proiectului este de 1 milion de euro, din care 650.000 de euro sunt fonduri nerambursabile. Varianta finala a aplicatiei Wello va fi lansata la inceputul lunii iunie 2020.

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#Wello Google for Startups, #Google for Startups , #stiri Google