Klaus Iohannis: Romanii si-au castigat respectul Europei. Romania a dovedit ca este un partener de incredere

Sambata, 09 Mai 2020, ora 09:45
887 citiri
Klaus Iohannis: Romanii si-au castigat respectul Europei. Romania a dovedit ca este un partener de incredere
Foto: Arhiva Administratia Prezidentiala

In mesajul transmis de Ziua Europei, presedintele Klaus Iohannis aminteste de sustinerea pentru democratie, pe care romanii au demonstrat-o si prin care au castigat pe deplin respectul Europei.

Totodata, in situatia critica declansata de pandemie, Romania s-a dovedit a fi un partener de incredere, afirma seful statului.

"Tara noastra este pe deplin integrata in marea familie europeana. Romanii si-au castigat respectul Europei prin atasamentul autentic fata de valorile europene si prin sustinerea constanta pentru pastrarea nealterata a democratiei si a drepturilor civice", transmite Klaus Iohannis, in mesajul de 9 mai.

"Criza generata de pandemia de COVID-19 a aratat cat de importanta este o abordare comuna, in spiritul unitatii si solidaritatii.

In confruntarea cu aceasta provocare fara precedent, Romania a dovedit inca o data ca este un partener de incredere. Echipe de medici si asistenti romani s-au deplasat in Italia si Republica Moldova pentru a sprijini eforturile de combatere a epidemiei. De asemenea, tara noastra este primul stat membru care gestioneaza constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale pentru intreaga Uniune, fiind deja livrate prin acest mecanism echipamente esentiale in zonele cele mai afectate. Totodata, Romania beneficiaza de fonduri semnificative pentru atenuarea efectelor crizei, in valoare de peste un miliard si jumatate de euro din actualul buget multianual.

In aceste vremuri dificile, trebuie sa fim constienti ca deciziile si actiunile noastre de acum pot influenta decisiv directia strategica a marii familii europene. Este esential sa reconfirmam, prin tot ceea ce facem, ca viziunea noastra ramane una comuna si ca, dincolo de diferentele si specificitatile noastre firesti, ne uneste vointa de a gasi impreuna solutii durabile si eficiente in beneficiul tuturor cetatenilor europeni.

La multi ani, Europa! La multi ani, Romania!", mai arata presedintele. ...citeste mai departe despre "Klaus Iohannis: Romanii si-au castigat respectul Europei. Romania a dovedit ca este un partener de incredere" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Iohannis Europa coronavirus democratie , #Stiri Guvern