Miniştrii Cabinetului Ciucă, chemaţi, pe rând, la şedinţa de luni a coaliţiei. Cine sunt cei vizați pentru remaniere SURSE

Duminica, 20 Martie 2022, ora 17:49
1052 citiri
Miniştrii Cabinetului Ciucă, chemaţi, pe rând, la şedinţa de luni a coaliţiei. Cine sunt cei vizați pentru remaniere SURSE
În ședina coaliției de luni s-ar discuta despre posibile remanieri de miniștri FOTO Hepta

Toţi miniştrii Cabinetului Ciucă sunt aşteptaţi, luni, 21 martie, la şedinţa coaliţiei, în care ar urma să se discute cu fiecare dintre aceştia, pe rând, timp de 30 de minute, afirmă surse politice.

Conform surselor citate, şedinţa coaliţiei ar urma să înceapă la ora 11.00, iar miniştri sunt chemaţi, pe rând, începând cu ora 13.00.

Vor fi discuţii cu toţi miniştrii, dar pe rând, timp de 30 de minute cu fiecare, au mai spus sursele citate.

Anterior, surse liberale au afirmat pentru Ziare.com că preşedintele PNL Florin Cîţu se gândeşte la o discuţie serioasă despre remanieri în Guvern, potrivit unor discuţii din partid.

PNL a crescut în sondaje în ultima lună, iar Florin Cîțu le-a propus colegilor de partid să vină cu fețe noi în Executiv, pentru a menține traiectoria ascendentă a partidului.

Mai mulți lideri din teritoriu sunt nemulțumiți de prestația ministrului Energiei, Virgil Popescu. “Virgil a tras partidul în jos în criza facturilor. Eu, unul, n-am mai ieșit la TV pentru că pur și simplu nu le puteam explica oamenilor de ce primesc facturi duble la curent sau la gaz. Iar Virgil nu e nici pe departe un bun comunicator, să-mi fie cu iertare”, susține unul dintre liderii PNL pentru ziare.com.

De asemenea, un alt demnitar care a stârnit nemulțumiri în partid este Lucian Bode. Ministrul de Interne este acuzat că a gestionat slab criza refugiaților ucraineni. “Putea fi un moment excelent pentru PNL, dar societatea civilă ne-a luat fața. Oamenii din Suceava s-au mobilizat exemplar, iar noi am dormit”, susțin sursele citate. Pe de altă parte, Lucian Bode are o relație apropiată cu președintele Klaus Iohannis.

Florin Cîțu ar vrea ca pe lista remanierilor să fie trecut și ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, pe motiv că România a împrumutat bani la cea mai mare dobândă din ultimii ani. Însă premierul Nicolae Ciucă are nevoie de acordul lui Marcel Ciolacu pentru a-l da afară pe Câciu din guvern. ...citeste mai departe despre "Miniştrii Cabinetului Ciucă, chemaţi, pe rând, la şedinţa de luni a coaliţiei. Cine sunt cei vizați pentru remaniere SURSE" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#coalitie de guvernare, #guvernul ciuca, #Florin Citu PNL, #Marcel Ciolacu PNL, #sedinta coalitie , #Stiri Guvern