Ministrul Muncii promite că pensiile vor crește în 2023, dar nu știe cu cât: ”Chestiunea e un pic mai complicată din punct de vedere tehnic”

Joi, 25 August 2022, ora 22:36
735 citiri
Ministrul Muncii promite că pensiile vor crește în 2023, dar nu știe cu cât: ”Chestiunea e un pic mai complicată din punct de vedere tehnic”
Ministrul Muncii, Marius Budăi FOTO Facebook

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat joi, 25 august, că pensiile vor creşte ”cu siguranţă” de la începutul anului viitor.

Ministrul nu a avansat însă un procent. El a explicat că, potrivit legii, rata inflaţiei cu care ar trebui indexate pensiile este cea din anul 2021 şi că se fac simulări pentru ca nu acela să fie procentul care să fie luat în calcul.

”Chestiunea este un pic mai complicată din punct de vedere tehnic, dar noi vom face mai mult decât spune legea. Când se va lua decizia în coaliţie e atributul liderilor coaliţiei să anunţe, eu vă spun doar legal: dacă ar fi să dăm doar rata inflaţiei - rata inflaţiei pentru anul 2022 o să o cunoaştem abia la sfârşitul primului trimestru 2023 - de aia în legea 263, Legea Pensiilor, se spune că se merge pe o rată a inflaţiei din anul 2021, care era mult mai mică decât ce este acuma. Nu vreau să intru în cifre, pentru că nu vom face acest lucru, nu vom merge pe o majorare mai mică, vom încerca şi facem extrem de multe simulări să vedem cum ne descurcăm şi cum ne aşezăm şi cu siguranţă va fi o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2023”, a declarat Marius Budăi, joi seară, la Antena 3.

Budăi a ţinut să amintească faptul că ”de câte ori a fost PSD la guvernare, nu s-a pus niciodată problema unor măsuri de austeritate, de îngheţare de venituri”, însă a subliniat că, dacă până acum problema se punea în termenii creşterii puterii de cumpărare, în această perioadă se pune problema ”apărării puterii de cumpărare”.

Ministrul a spus că este nevoie să fie protejat şi mediul de afaceri, amintind că, în opinia sa, cea mai pună protecţie socială este existenţa unui loc de muncă.

”Ce este de remarcat că facem acum: continuăm cu aceste măsuri, apărăm locurile de muncă existente”, a adăugat Budăi. ...citeste mai departe despre "Ministrul Muncii promite că pensiile vor crește în 2023, dar nu știe cu cât: ”Chestiunea e un pic mai complicată din punct de vedere tehnic”" pe Ziare.com

Cursul euro preconizat de analiștii financiari pentru următorul an. Majoritatea se așteaptă la creșterea datoriei publice
Cursul euro preconizat de analiștii financiari pentru următorul an. Majoritatea se așteaptă la creșterea datoriei publice
Peste 80% dintre analiștii Asociației CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, în timp ce restul preconizează o stagnare. În privinţa riscurilor pe un orizont...
#pensii romania lege, #majorare pensii, #Marius Budai ministrul Muncii, #inflatie Romania , #Stiri Guvern