Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Hardware > Tehnologie
A   A   A

BattleLab Robotica - concurs studentesc international de Sumo Robotic

BattleLab Robotica - concurs studentesc international de Sumo Robotic
Facultatea de Inginerie Electrica din cadrul Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, in colaborare cu BEST Cluj-Napoca, organizeaza pentru cel de-al optulea an la rand un eveniment unic in Cluj-Napoca, si anume competitia internationala studenteasca de sumo robotic, BattleLab Robotica.
Va invitam pe data de 5 mai, incepand cu ora 10:00, in amfiteatrul P03 din incinta Universitatii Tehnice, strada Baritiu nr. 26, pentru a anima spiritele impreuna si pentru a sustine robotii favoriti.

Competitia presupune implementarea unor roboti autonomi de sumo, capabili sa identifice si sa elimine de pe suprafata de joc robotul advers in lupte de tip "1 la 1".

Concursul se adreseaza tuturor studentilor din universitatile cu profil tehnic din Romania si din lume, indiferent de specializarea sau anul de studiu din care fac parte.

In cadrul acestei editii s-au afisat la linia de start peste 40 de echipe formate din maxim 4 studenti care au muncit luni in sir, investind atat timp, cat si bani, pentru construirea celor mai puternici roboti.

Competitia respecta regulile internationale de sumo robotic in ceea ce priveste dimensiunile suprafetei de joc, regulile de desfasurare si angajament.
La BattleLab Robotica 2018 sunt asteptati peste 300 de spectatori care sa urmareasca luptele dintre robotii inscrisi, atat nationali, cat si internationali si sa isi sustina echipa favorita.

Anul acesta evenimentul este sustinut de companiile partenere: Stratec Biomedical, TELENAV, BOSCH, BRD, Porsche Engineering, Emerson, TME, Betfair, Accenture, JSUMO si sponsorii: Frequentis, CSI Romania, Napoca Business si Wenglor.

Mai multe informatii despre eveniment si competitie pot fi gasite pe www.battlelab.ro si pe Facebook.

BEST (Board of European Students of Technology) este o organizatie internationala, nonprofit, in continua crestere. Inca din anul 1989, BEST ofera studentilor din toata Europa posibilitatea de a ajunge la o mai buna intelegere a culturilor si a societatilor pentru a-si dezvolta capacitatea de a lucra in diverse medii culturale.

Grupul Local BEST Cluj-Napoca, creat in 1995, este format din voluntari din cadrul Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca. Scopul nostru este de a oferi toate conditiile pentru dezvoltare personala, realizata prin educatie complementara, incurajand fiecare student sa participe la proiecte inovative si provocatoare, cum ar fi: traininguri, workshopuri, suport in cariera (Jobshop®), competitii ingineresti (EBEC Challenge), cursuri academice etc.

In anul 1960 ia fiinta, in cadrul Facultatii de Mecanica, sectia de Inginerie Electrica, care in 1964 devine Facultatea de Inginerie Electrica, cu 528 de studenti. Dupa 13 ani de la infiintare, in 1977, Facultatea se dezvolta prin sectiile noi de Electronica, respectiv, Telecomunicatii si Automatica si Calculatoare.
Facebook ShareTweet
 Joi, 03 Mai 2018, ora 12:46

 Articol citit de 1498 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor