Dell intentioneaza sa lanseze prima sa tableta la sfarsitul anului 2012, marcandu-si astfel intrarea intr-o zona a pietei unde deja se bat multe companii mari.
Steve Felice, director financiar la Dell a declarat ca pana in prezent Dell a observat evolutia pietei de tablete si smartphone-uri, dar compania nu si-a dorit sa se lanseze in acest segment nou inainte de a fi inteles bine piata, scrie Reuters.
In timp ce concurentii de la HP si Research In Motion au lansat o gama larga de gadget-uri si au incercat sa depaseasca Apple, Dell s-a tinut deoparte, insa a avut motivele sale, a declarat Felice.
"Am asteptat sa ne vina timpul. Esecul tuturor celor care au incercat sa introduca o tableta care sa concureze serios cu Apple, le-a sugerat celor de la Dell sa fie prudenti", a precizat Felice intr-un interviu.
"Vom intra pe piata tabletelor intr-un mod grandios spre sfarsitul anului 2012", a precizat acesta mentionand ca oamenii sunt axati pe hardware atunci cand vorbesc despre computere si pe software cand e vorba de tablete si smartphoneuri, iar Dell a analizat bine aceste aspecte.
In ceea ce priveste sistemul de operare pe care l-ar putea adopta Dell, Felice a fost retinut, spunand doar ca atat Windows 8 cat si Android, sunt optiuni viabile.
Dell isi doreste sa intre pe piata de tablete, in conditiile in care populariatea iPad si a altor gadgeturi precum Samsung Galaxy au afectat vanzarile de PC-uri.
"Cand vom introduce tabletele Dell pe piata, le vom face compatibile cu clientii nostri, caci vom aborda un segment caruia Apple nu i s-a adresat", a mai spus Felice.