Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Idei afaceri > Cum faci bani
A   A   A

Cafeaua s-a ieftinit din cauza supraofertei iar cultivatorii refuza acum sa mai vanda

Cafeaua s-a ieftinit din cauza supraofertei iar cultivatorii refuza acum sa mai vanda
Foto: CC0 Creative Commons
In conditiile in care pretul cafelei robusta a scazut cu 18% in 2017, cultivatorii din Vietnam, al doilea mare producator mondial de cafea, au vandut doar o mica parte din recolta pe care preconizeaza sa o stranga in acest sezon, urmand ca restul sa il vanda la primavara, informeaza Bloomberg.
"As suferi pierderi mari daca as vinde boabele de cafea la preturile actuale. Cred ca voi vinde recolta in februarie, dupa sarbatoarea Tet", a declarat Hoang Thi Thom, cultivator de cafea din Dak Lak, principala regiune unde se cultiva cafea in Vietnam.

Hoang Thi Thom nu este singur. La o distanta de aproape 18.000 de kilometri, in Brazilia, principalul producator mondial, fermierul Joao Luis Carneiro Vianna a decis sa mai astepte pana cand va vinde recolta din acest an, care este cu aproape 30% mai mare decat de obicei.

Vianna a strans 1.300 de saci de cafea dar vrea sa vanda doar cand preturile vor ajunge la 500 de reais (154,5 dolari) pe sac, cu aproape 50 de reais peste preturile actuale.

"Vand doar atat cat este necesar pentru a mentine fluxul de lichiditati. Astept sa vad daca nu exista o oportunitate de preturi mai bune pentru a-mi vinde recolta", a spus Joao Luis Carneiro Vianna.

Aceasta reticenta a fermierilor din Brazilia si Vietnam ar putea strica planurile speculatorilor care mizeaza pe faptul ca supraoferta mondiala va duce si mai mult preturile in jos.
Perspectivele unei recolte mai mari de cafea in Vietnam in acest an, o recolta solida in Brazilia in 2018 si surplusul care ar urma sa apara au dus deja la scaderea preturilor.

"La preturile actuale nu este atractiv pentru fermieri. Nu exista niciun entuziasm pentru o vanzare rapida", a declarat Jose Sette, director la Organizatia Internationala a Cafelei (ICO).

Potrivit Intimex Group, cel mai mare exportator din Vietnam, productia de cafea ar urma sa creasca cu 5-10% in acest an, revenindu-si dupa dezastrul provocat anul trecut de ploi. In Brazilia, traderii se asteapta ca productia arborilor de cafea arabica sa atinga un nivel record.

Export Trading Group se asteapta la un surplus de 5,5 milioane de saci in 2018-2019, precizeaza Eric Llull, director de cercetare la compania elvetiana.

Exista insa si un risc in conditiile in care 66% din productia mondiala de cafea vine din Brazilia, Vietnam, Columbia si Indonezia, iar aceasta concentrare a pietei o face vulnerabila la orice evolutie meteo nefavorabila, avertizeaza Nicholas Strychalski, director de strategie la Cofco International, divizia de trading a celei mai mari companii alimentare din China.

"Orice accident meteo in oricare din aceste tari mari producatoare ar provoca deficiente in aprovizionare", avertizeaza Strychalski.
Facebook ShareTweet
 Vineri, 08 Decembrie 2017, ora 14:52

 Articol citit de 5376 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor