Cum am schimbat cursul economic al zonei in care m-am nascut

Sambata, 25 Octombrie 2014, ora 00:00
2691 citiri
Cum am schimbat cursul economic al zonei in care m-am nascut
Foto: Oficiul de Turism al Austriei

Michael Manhart este inventatorul tunului de zapada, dar si al dispozitivului de oprit avalanse printr-o simpla apasare de buton, de la distanta. El face parte dintr-o familie care a schimbat cursul economic al regiunii de schi Arlberg, din Austria, prin idei avangardiste si inventii brevetate si apreciate pana in Canada.

Arlberg este deja cea mai mare regiune de schi din Austria si din lume, o zona unica prin combinatia dintre potentialul oferit de natura, infrastructura de schi, hoteluri si restaurante, considerata a fi leaganul schiului alpin.

Bunicul sau a construit aici primul telescaun, in zona de vest a regiunii. Afacerea lui a luat amploare la sfarsitul anilor 1914-1915.

"Acum, mai avem nevoie doar de o telecabina si in doi ani vom ajunge la performanta de a pune in legatura intreaga regiune Arlberg. Vom putea schia dintr-o parte in alta fara nicio problema", spune Michael Manhart.

Mama sa reprezinta cea de-a doua generatie de inovatori in aceasta familie. Ea conduce Asociatia Schiorilor si este cea care a convins comunitatea sa adopte sistemul "un ski-pass pentru toata zona".

Acum toate telecabinele si teleschiurile sunt accesibile cu un singur ski-pass. Ideea nu a fost una noua, insa provocarea a fost sa convinga pe toata lumea sa fie de acord. Odata cu acest ski-pass unic, afacerile au explodat.

Michael Manhart, un geniu in viata

Una dintre inventiile sale emblematice este reprezentata de tunurile de zapada artificiala. "Cu aceste tunuri am realizat zapada pentru Jocurile Olimpice de Iarna din Canada in 1988", explica acesta.

"Cu cativa ani inainte fusesem o iarna intreaga acolo in Canada si SUA, si mi-am dat seama care erau nevoile lor. Ei mereu vin la noi in vizita, noi mergem la ei, facem schimb de idei. E o cooperare fructuoasa", spune Manhart.

O alta inventie a lui Manhart este dispozitivul de oprit avalanse cu ajutorul unui simplu buton, primul de acest tip din lume.

"Visam sa nu-mi risc viata, sa ma duc acolo si sa 'plantez' explozibil cu mana mea, ci sa apas un buton care sa declanseze explozia dintr-un loc sigur. Am dezvoltat asadar dispozitivul de oprit avalanse, pentru care am obtinut si un brevet. Acum este destul de folosit sistemul, fiind produs de o companie elvetiana, Inowen & Schatti", spune Manhart.

Mai exista inca un sistem, insa nu este pe baza de explozibil. Este mai degraba o teava de evacuare care actioneaza doar intr-un singur loc, ne-a explicat inventatorul. "Sistemul creat de mine permite sa actionezi la distante diferite", spune acesta, punctand faptul ca, la o ora dupa explozie, zona de schi poate fi practicabila, in siguranta.

"De tanar eram pasionat de astfel de sisteme", recunoaste Michael Manhart, pentru Business24.

"Banii mei au fost strans legati de succesul financiar al companiilor de telecabine"

Michael Manhart este co-proprietar al celor mai mari companii din acea zona de schi. Familia sa detine o treime din compania Schrocken, iar el este directorul a patru companii de telescaun si telecabine: Skilifte Lech, Rufikopf Seilbahn, Bergbahn Lech si Skilifte Schrocken.

"Am multe idei pentru dezvoltarea zonei de schi, insa e mai dificil sa-i conving pe proprietarii de terenuri sa adere la propunerile mele. Am vrut sa cream partii pentru competitii, dar proprietarii de terenuri nu au fost de acord. Acolo ar trebui sa construiesc o noua telecabina si sa facem modificari in peisaj. Insa proprietarii nu au nevoie de bani si nici nu vad in ansamblu intreaga operatiune", spune acesta.

Fiecare miscare a sa s-a reflectat in evolutia afacerilor familiei

"Banii mei au fost strans legati de succesul financiar al companiilor de telecabine. Cand am preluat afacerile, lucrurile nu erau tocmai roz. In momentul in care afacerile au inflorit, asta s-a reflectat si in veniturile mele", explica Manhart.

Nu are probleme cu autoritatile in ceea ce priveste protectia mediului, pentru ca vorbeste "pe limba lor" si le poate demonta toate suspiciunile. "Le pot oferi cate dovezi au nevoie pentru asta", puncteaza el.

Michael Manhart este mai mult decat un inventator, este un inginer si un diplomat, dupa cum chiar el o recunoaste: "Am studiat ingineria mecanica, dar am ales calea avocaturii. Sunt un luptator pentru protectia mediului, sunt diplomat si stiu cum sa conving guvernul, uneori chiar si cu ajutorul presei".

Ce ar trebui facut in Romania pentru schiori

In primul rand, proprietarii de telecabine trebuie sa coopereze, spune antreprenorul.

"Din cate stiu, in Romania exista doi proprietari care nu colaboreaza. Dar daca ar lucra impreuna, afacerile ar inflori pentru amandoi. Daca vor sa afle cum sa imparta banii, as putea sa le explic, pentru ca eu sunt cel care am facut modelul de calcul pentru proiectul ski-pass-ului modern", spune Michael Manhart, intr-un interviu acordat Business24.

"Am avut aceeasi situatie in Arlberg, cu ani in urma. Fiecare credea ca el este cel mai bun. Insa acum exista chiar discutii de a intemeia o singura companie, din toate cele existente.

Sa analizam costurile pentru combustibilul folosit de tunurile de zapada. Daca ar fi sa cumparam combustibilul la comun, echipamente, si altele, ar putea fi interesant. Astfel vom putea fi mult mai eficienti.

Acum avem multi directori, sedii diferite, cu costuri duble sau triple fata de costurile unei singure companii", explica acesta.

Apoi, au nevoie de sisteme eficiente de productie de zapada, intrucat aici temperaturile nu sunt chiar atat de scazute, puncteaza acesta, recunoscand ca nu este total strain de afacerile din tara.

"Ginerele meu investeste in Romania, in constructii, de la el stiu toate aceste lucruri despre Romania. Mai am si un prieten care investeste in productia de vin in Romania. Si sunt foarte incantat de vinurile lor", spune austriacul.

Ce pasiuni are inventatorul tunului de zapada

Le cei 72 de ani ai sai, isi propune sa faca mai multa miscare. "Eram un sportiv foarte bun in tinerete. Acum nu mai am timp de sport, dar ar trebui sa fac mai mult sport", sustine Manhart.

El a fost fost primul pilot de deltaplane din Europa. "Faceam slalom printre copaci. Din fericire am supravietuit acestei pasiuni. Am fost si membru al Comisiei de Accidente Aviatice in Austria, responsabil cu ancheta acestor evenimente", isi aminteste Manhart.

Inainte de asta a practicat saritura in lungime, dar i se parea ca sta "prea putin" in aer. "Cu deltaplanul poti sa zbori cu orele. Am vazut asta in Canada intai. Am adus doua deltaplane cu mine, in bagaj, si mama, cand m-a ridicat din aeroportul de la Zurich mi-a spus ca sunt nebun", mai spune acesta.

Iubeste riscul calculat si viteza si isi aminteste ca era un sofer "foarte agil" in tinerete.

A facut si schi de performanta. Dar cand a terminat scoala a avut de ales intre echipa nationala si studiile superioare. Si a ales sa studieze.

"Eram, de asemenea, pe punctul de a deveni un constructor de masini. Dar am ales sa ma concentrez pe zona de schi de acasa, la inceputul anilor '70. Am crescut in aceasta zona de schi", explica antreprenorul.

Michael Manhart inca nu are nicio zi libera pe timpul iernii, ci doar vara, cateva. Acum, ca are si nepoti, si-a propus sa-i indrepte si pe ei catre pasiunile sale. Prima lectie: schi in Arlberg.

Microsoft a dezvăluit Phi-3 Mini, inteligența artificială care poate rula direct pe un smartphone
Microsoft a dezvăluit Phi-3 Mini, inteligența artificială care poate rula direct pe un smartphone
Microsoft a dezvăluit Phi-3 Mini, o versiune simplificată a modelelor de inteligență artificială, adaptată pentru dispozitive cu putere de procesare redusă, precum smartphone-urile și...
Exploatarea sezonierilor români în Europa: "Este o loterie / Contractul este acolo doar ca să nu zici că nu-l ai"
Exploatarea sezonierilor români în Europa: "Este o loterie / Contractul este acolo doar ca să nu zici că nu-l ai"
În toată Europa, munca agricolă este dependentă de migrație. Încă dinainte de aderarea la Uniunea Europeană, sezonierii români mergeau la culesul recoltelor în Spania sau Italia. Intrarea...
#Michael Manhart inventatorul tunului de zapada, #inventatorul tunului de zapada , #Investitii profitabile