Cand managerul pleaca, pe mainile cui ramane afacerea?

Vineri, 01 Iunie 2012, ora 09:10
2556 citiri
Cand managerul pleaca, pe mainile cui ramane afacerea?

In Romania inca se merge pe premiza "nimeni nu este de neinlocuit". Insa, atunci cand managerul paraseste subit corabia, cine preia timona afacerii, in asa fel incat firma sa nu se scufunde?

O intrebare la care putini intreprinzatori romani au un raspuns. Planurile de succesiune reprezinta o sfera a consultantei aproape necunoscuta in Romania, desi are un potential deosebit, considera specialistii Nexia International.

Consultanta pe exit de business

Potrivit Luminitei Ristea, managing partner la Nexia International, aceasta ramura a consultantei vizeaza un plan de "exit de business", respectiv formarea de succesori intr-o afacere, pentru ca antreprenorul sa stie ce va face cu afacerea, cand nu se va mai ocupa el insusi.

Ristea sustine ca in Romania pe nimeni nu intereseaza aceasta topica, desi in strainatate este foarte cunoscuta si aplicata, si nu numai la nivel contabil, ci si la nivel de afacere.

"Noi am inceput deja sa stam de vorba cu clientii nostri, sa-i intrebam si pe ei. Intr-adevar, nu s-au gandit multi, dar eu cred ca o sa devina o zona de consultanta de foarte mare atractie pentru clientii nostri, pentru ca primul lucru pe care trebuie sa-l faci cand intri intr-un business, este sa stii cum iesi din business-ul respectiv", a mai spus Luminita Ristea.

La randul sau, avocatul Dinu Petre, partener la casa de avocatura Cunescu, Balaciu si Asociatii, a subliniat ca sunt foarte multi antreprenori romani care si-au inceput afacerile dupa Revolutia din '89, cand aveau 45 - 50 de ani.

"Probabil ca acum se si vede la multe business-uri, care au fost foarte mari, iar acum sunt un pic in declin pentru ca antreprenorii actuali nu mai sunt in stare sa le duca mai departe", a explicat Dinu Petre.

Criza te obliga la un plan se succesiune

Pe de alta parte, Luminita Ristea a facut referire si la un studiu realizat recent de firma de consultanta si audit, care, printre altele, a reliefat ca, in strainatate, firmele, ca urmare a crizei, au fost obligate sa se gandeasca la aceste planuri de succesiune in zona de exit de business.

"Este vorba despre afacerile de familie, la care se incheie niste cicluri de viata, este vorba despre parinti, copii, bunici si, atunci, trebuie vazut ce se intampla cu afacerea", a mai spus Luminita Ristea.

Dinu Petre spune ca, antreprenorii romani ar trebui sa aiba in vedere si aceasta perspectiva, care pana de curand parea care nu se va intampla niciodata. "La noi, business-urile sunt tinere, sunt de pana in 25 de ani, dar antreprenorii au inceput sa fie in varsta. Noi le recomandam si celor tineri sa se gandeasca la ce se intampla cu business-ul lor si cu ei dupa incheierea unui ciclu natural de viata al oamenilor si al business-ului", a incheiat Dinu Petre.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu...
Contradicțiile pieței de energie nucleară din România. Ministerul Energiei, într-un „du-te vino” față de reactoarele modulare mici de la Doicești
Contradicțiile pieței de energie nucleară din România. Ministerul Energiei, într-un „du-te vino” față de reactoarele modulare mici de la Doicești
Ministerul Energiei a transmis recent că susține proiectul reactoarelor modulare mici în România, ca parte a strategiei de dezvoltare și consolidare energetică a țării. Pe 17 aprilie...
#plan succesiune afaceri, #idei de business, #consultanta afaceri, #antreprenori romani, #audit financiar , #Stiri IMM