Romanii sunt primii in Uniunea Europeana la proprietatea asupra locuintei

Miercuri, 13 Mai 2020, ora 15:38
11505 citiri
Romanii sunt primii in Uniunea Europeana la proprietatea asupra locuintei
Foto: Pixabay

Aproximativ 96% dintre romani erau in 2018 proprietarii imobilelor in care locuiau, acesta fiind cel mai ridicat procentaj de proprietari de locuinte din randul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, in timp ce in Germania putin peste jumatate (51%) dintre cetateni detineau propria lor locuinta, arata datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistica (Eurostat).

La nivelul UE, in 2018, procentajul cetatenilor care detineau propria casa sau propriul apartament se situa la 70%. In randul statelor membre, cel mai ridicat procentaj al cetatenilor care detineau propria locuinta se observa in Romania (96%), Slovacia (91%), Croatia si Lituania (ambele cu 90%), la polul opus fiind Germania (51%) si Austria (55%).

In 2018, 46% din populatia UE locuia in apartamente si aproximativ 53,3% in case. Peste o treime (35%) din populatie traia in locuinte unifamiliale si aproape o cincime (19%) in case semi-detasate sau terasate.

Apartamentele sunt preferate in noua tari, in special in Letonia (66%), Spania (65%), Estonia (62%) si Grecia (61%), cel mai scazut procentaj fiind in Irlanda (8%) si Olanda (20%).

In contrast, mai mult de doua treimi din populatia UE traia in locuinte unifamiliale in Croatia (70%), urmata de Slovenia (66%), Ungaria si Romania (ambele cu 65%), Danemarca (53%), Polonia si Slovacia (ambele cu 50%). Olanda (58%) si Irlanda (52%) sunt singurele state membre unde mai mult de jumatate din populatie traia in case semi-detasat in 2018.

#romani proprietari locuinte , #Proprietari