ING suspenda plata dividendelor, in contextul pandemiei

Luni, 30 Martie 2020, ora 10:51
2355 citiri
ING suspenda plata dividendelor, in contextul pandemiei
Foto: Pixabay

ING Groep NV, cel mai mare grup olandez de servicii financiare, a anuntat luni ca va urma indicatiile Bancii Centrale Europene si va suspenda plata dividendelor cel putin pana in data de 1 octombrie, in contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

Vineri, Banca Centrala Europeana (BCE) le-a spus creditorilor din zona euro sa omita plata dividendelor si rascumpararile de actiuni cel putin pana in octombrie, si sa-si foloseasca profiturile pentru a sprijini economia afectata de pandemie.

"Pentru a spori capacitatea bancilor de a absorbi pierderile si pentru a sprijini creditarea, ele nu ar trebui sa plateasca dividende pentru anii financiari 2019 si 2020, cel putin pana la 1 octombrie. De asemenea, bancile ar trebui sa se abtina de la rascumpararile de actiuni menite sa-i recompenseze pe actionari", se arata in comunicatul BCE.

Propunerea privind dividendele pentru 2019 a fost eliminata de pe agenda viitoarei intalniri a actionarilor, iar banca estimeaza ca nu se vor plati dividende interimare pentru 2020. Orice anunt suplimentar privind platile dividendelor va fi analizat dupa 1 octombrie, a precizat ING.

Decizia ING vine dupa ce grupul olandez Rabobank a anuntat ca va amana cu cel putin sase luni planurile privind plata dividendelor si rascumpararile de actiuni.

"Este o perioada extraordinara pentru noi toti. Desi finantarea si capitalizarea este intr-o situatie buna, credem ca este prudent sa urmam recomandarile BCE, ceea ce ne va permite o mai mare flexibilitate pentru a ne sprijini clientii si societatea in aceasta criza si pentru a lucra impreuna cu guvernele si autoritatile de reglementare in vederea redresarii", a afirmat directorul general al ING, Ralph Hamers.

Acesta va parasi banca la finalul lunii iunie pentru a conduce grupul bancar elvetian UBS AG.

Infiintata in 1994, ING Bank Romania este in prezent o banca universala, oferind produse si servicii tuturor categoriilor de clienti - companii mari si mici, institutii financiare, mici antreprenori si persoane fizice.

#ING suspenda plata dividende , #stiri ING