Orașul european în care coafezele și frizerii care își spală clienții de 2 ori sunt amendați. De ce a fost luată decizia extremă

Marti, 28 Iunie 2022, ora 18:04
577 citiri
Orașul european în care coafezele și frizerii care își spală clienții de 2 ori sunt amendați. De ce a fost luată decizia extremă
Amenzile pot ajunge până la 500 de euro FOTO Pixabay

Primarul din Castenaso, oraș italian situat lângă Bologna, a anunțat că frizerii și coafezele nu își mai pot spăla clienții pe păr de două ori. Decizia a fost luată pentru conservarea apei, în contextul în care regiunea Emilia-Romagna este afectată puternic de secetă.

Potrivit primarului Carlo Gubellini, în fiecare zi se risipesc mii de litri de apă prin spălarea dublă a clienților, măsură recomandată de angajații saloanelor.

Orașul Castenaso are 16.000 de locuitori și zece saloane de coafură și frizerii.

”Castenaso e un oraș mic, dar gândiți-vă ce ar înseamnă în cazul marilor orașe”, a explicat Carlo Gubellini.

Saloanele care nu vor respecta decizia riscă amenzi de până la 500 de euro.

Un ghid emis cu ocazia introducerii măsurii arată că printr-un robinet deschis curg 13 litri de apă pe minut și este nevoie de cel puțin 20 de litri de apă ca părul unei persoane să fie spălat de două ori, potrivit Digi24.

Katia, angajata unui salon din Castenaso, a catalogat decizia ca fiind ”ridicolă”, explicând că depinde de tipul de păr al clientului, dacă este murdar sau nu sau dacă șamponarea dublă este cerută de alte produse de îngrijire folosite.

Primarul a avertizat însă că situația privind consumul apei este gravă.

”Emilia-Romagna are rezerve de apă pentru terenurile agricole până pe 29 iunie, însă din iulie situația s-ar putea înrăutăți”, a mai avertizat edilul.

Măsuri pentru limitarea consumului de apă au mai fost luate și în alte orașe din Italia. În Milano, fântânile publice au fost închise. ...citeste mai departe despre "Orașul european în care coafezele și frizerii care își spală clienții de 2 ori sunt amendați. De ce a fost luată decizia extremă" pe Ziare.com

#seceta Italia, #consum apa, #restrictii, #Amenzi, #coafor, #frizer , #Stiri International