Amenzi de până la 50.000 de euro pentru firmele care refuză telemunca. Măsura, anunțată în una din țările europene care a raportat un record al cazurilor Covid

Joi, 30 Decembrie 2021, ora 12:10
621 citiri
Amenzi de până la 50.000 de euro pentru firmele care refuză telemunca. Măsura, anunțată în una din țările europene care a raportat un record al cazurilor Covid
Măsura privind telemunca trei sau patru zile pe săptămână va intra în vigoare în 2022 FOTO Pixabay

Firmele din Franța care nu vor respecta decizia guvernului privind telemunca ar putea fi amendate cu maximum de 50.000 de euro, potrivit unui amendament la proiectul de lege care transformă certificatul de vaccinare în paşaport sanitar.

Amendamentul, care va fi depus săptămâna aceasta, prevede și amenzi de 1.000 de euro pentru fiecare angajat.

Măsura privind telemunca a fost impusă recent în Franța pe fondul răspândirii accelerate a variantei Omicron.

Proiectul de lege care transformă certificatul de vaccinare va fi dezbătut pe 3 decembrie în Adunarea Naţională, potrivit unor surse din anturajul ministrului Muncii, Elisabeth Borne, citate de AFP.

”Aş dori un sistem mai rapid şi mai descurajator. Vom introduce un amendament care prevede posibilitatea pentru inspecţia muncii de a acorda sancţiuni de până la 1.000 de euro pe salariat, dacă situaţia nu este conformă cu regulile, şi de maximum 50.000 de euro pentru companie”, a declarat ministrul Muncii.

Măsura privind telemunca trei sau patru zile pe săptămână, acolo unde este posibil, va intra în vigoare la începutul anului 2022.

Potrivit ultimului bilanț, Franța a raportat miercuri aproximativ 208.000 de cazuri de Covid în 24 de ore, un record de la debutul pandemiei. ...citeste mai departe despre "Amenzi de până la 50.000 de euro pentru firmele care refuză telemunca. Măsura, anunțată în una din țările europene care a raportat un record al cazurilor Covid" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#telemunca, #pandemie franta, #amenzi companii, #amenzi telemunca, #omicron, #record cazuri covid , #Stiri International