Carte de bucate cu o valoare estimată la 500.000 de euro, scoasă la licitaţie la Paris

Marti, 21 Martie 2023, ora 18:17
377 citiri
Carte de bucate cu o valoare estimată la 500.000 de euro, scoasă la licitaţie la Paris
Cartea de bucate este estimată la 500.000 de euro

O carte de bucate, cu o valoare estimată la jumătate de milion de euro, ”Viandier” de Taillevent, va fi scoasă la licitaţie joi de casa Christie's la Paris, relatează AFP.

Cartea, care datează de la sfârşitul secolului al XV-lea, provine din vânzarea unei mici părţi a bibliotecii unui pasionat de arta culinară, belgianul Pierre de Crombrugghe.

”Pasiunea baronului de Crombrugghe atât pentru arta culinară, cât şi pentru bibliofilie - o combinaţie de gust şi cunoştinţe - se află la originea celei mai faimoase colecţii gastronomice în limba franceză, aflată în posesie privată”, a afirmat Christie's într-un comunicat.

”Piesa cheie” este "nu doar prima carte de bucate în limba franceză, însă această ediţie tipărită la Lyon (centrul-est) în jurul anului 1495 este şi prima (ediţie) ilustrată", a adăugat casa de licitaţii.

Guillaume Tirel, cunoscut sub numele de Taillevent (1310-1395), bucătar pentru regii Franţei Carol al V-lea şi Carol al VI-lea, şi-a pus semnătura pe această colecţie de reţete care a fost compilată de la sfârşitul secolului precedent. ”Viandier” a avut zeci de ediţii până în 1615.

Acest exemplar, ”frumos incunabul în format in-quarto”, potrivit Christie's, este opera unui maestru tipograf din Lyon, Martin Havard, şi are o valoare estimată între 400.000 şi 600.000 de euro.

La licitaţie va fi pus, de asemenea, în vânzare un exemplar al ”Livre fort excellent de cuysine” din 1542, care conţine 350 de reţete din Renaştere, estimat între 80.000 şi 120.000 de euro. Este una dintre cele mai influente cărţi de bucate din toate timpurile, care ”atestă renaşterea decisivă a gastronomiei în perioada Renaşterii”. ...citeste mai departe despre "Carte de bucate cu o valoare estimată la 500.000 de euro, scoasă la licitaţie la Paris" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#carte bucate, #Paris, #licitatie, #vanzare , #Stiri International